Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, a câştigat la limită al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, a câştigat la limită al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, potrivit rezultatelor oficiale cvasi-complete transmise luni de comisia electorală (PKW), relatează DPA şi AFP.

Duda a obţinut 51,2% din sufragii, în urma numărării a 99,8% din buletinele de vot.

Rivalul său, primarul liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, din partea formaţiunii de centru Platforma Civică, aflată în opoziţie, a obţinut 48,8% din voturi.

Voturile din secţiile rămase “nu vor afecta semnificativ” rezultatul final, a declarat într-o conferinţă de presă preşedintele PKW, judecătorul Sylwester Marciniak.

Prezenţa la urne a fost neobişnuit de ridicată, de 68,12%, a precizat comisia electorală.

Rezultatul este un câştig pentru partidul naţional-conservator aflat din 2015 la guvernare în Polonia, Lege şi Justiţie (PiS), şi pentru liderul său, Jaroslaw Kaczynski.

PiS a evitat scenariul în care un preşedinte de opoziţie ar fi putut respinge prin veto legi aprobate de parlamentul controlat de partidul aflat la putere.

Prin urmare, victoria lui Duda ar urma să permită PiS să îşi consolideze controlul asupra puterii. Următoarele alegeri legislative sunt programate în 2023.

“Rezultatul bun al lui Rafal Trzaskowski îi oferă posibilitatea de a deveni o figură-cheie a opoziţiei liberale”, a declarat la postul privat de televiziune TVN24 politologul Andrzej Rychard.

Candidatul Platformei Civice promisese îmbunătăţirea relaţiilor cu UE, afectate după venirea la putere a PiS. AGERPRES