UAIC, programe comune de studii de licență și master cu universități din Republica Moldova

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) își consolidează relațiile de colaborare cu instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova atât prin organizarea programelor de studii din cadrul Extensiunilor UAIC la Bălți și Chișinău, cât și prin încheierea unor acorduri privind desfășurarea unor programe comune de studii. Astfel, studenții din Republica Moldova care urmează aceste programe vor avea oportunitatea de a studia și de a obține o diplomă și de la UAIC. În acest sens, UAIC a semnat în data de 6 iulie 2020, un acord de colaborare cu Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) din Chișinău, Republica Moldova, privind desfășurarea unor programe comune de studii de licență. Acordul se referă la următoarele programe de studii, pentru forma de învățământ cu frecvență: Finanțe și bănci și Asistență socială. Potrivit acordului, care intră în vigoare începând cu anul universitar 2020-2021, la aceste programe comune pot participa câte 20 de studenți pentru fiecare specializare în parte.  Studenții care vor beneficia de aceste mobilități vor fi nominalizați de instituția la care s-au înscris inițial (instituția mamă). După examenul de finalizare a studiilor, studenții vor obține câte o diplomă de la fiecare dintre cele două universități. În luna martie a acestui an, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a mai semnat un acord de colaborare privind programele comune de studii de licență și un acord  de colaborare privind programele comune de studii de master și cu Universitatea de Stat din Moldova (USM) din Chișinău, Republica Moldova. Acordul se referă la următoarele programe de licență comune, la forma de învățământ cu frecvență: Biologie, Chimie, Fizică, Geografie, Informatică, Matematică. Programul comun de master este Master de cercetare în matematică/ Structuri matematice fundamentale. De asemenea, UAIC se află în etapa preliminară semnării unui astfel de acord privind desfășurarea  unor programe comune de studii și cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova.