Breaking News

Curtea Supremă americană a autorizat reluarea execuţiilor federale în SUA după 17 ani de întrerupere

Curtea Supremă americană a autorizat marţi reluarea execuţiilor federale în SUA după 17 ani de întrerupere, invalidând suspendarea a patru execuţii decisă în ajun de un tribunal din Washington, potrivit AFP.

Condamnaţii „nu au făcut ceea ce era necesar pentru a justifica intervenţia în ultimul moment a unui tribunal federal”, conform unei decizii a Curţii Supreme, publicată marţi dimineaţă. „Revocăm interdicţia preliminară a Curţii districtuale şi execuţiile pot avea loc, aşa cum fuseseră prevăzute”, potrivit deciziei.

Curtea Supremă a fost sesizată de Ministerul Justiţiei, a cărui cerere de invalidare a deciziei unei judecătoare federale care suspenda execuţiile – în urma apelurilor de ultim moment – fusese respinsă de o curte de apel din Washington.

Execuţiile federale ale condamnaţilor la moarte, întrerupte din 2003, urmau să fie reluate luni, impulsionate de guvernul preşedintelui Donald Trump.

Dar judecătoarea federală Tanya Chutkan, cu sediul la Washington, dăduse câştig de cauză luni dimineaţă avocaţilor lui Daniel Lee, care urma să fie executat în cursul după-amiezii prin injecţie letală în penitenciarul din Terre Haute, în Indiana, precum şi ai altor trei deţinuţi. Aceştia urmau să fie executaţi până la sfârşitul lunii august.

Curtea de Apel din Washington, sesizată de Ministerul Justiţiei, a confirmat luni suspendarea celor patru execuţii cel puţin până săptămâna viitoare, timp în care părţile trebuiau să-şi prezinte argumentele în scris.

Cei patru deţinuţi au fost condamnaţi la pedeapsa cu moartea de tribunale federale pentru uciderea unor copii.

Fost susţinător al supremaţiei albilor, Daniel Lee, 47 de ani, a fost condamnat în 1999 la pedeapsa capitală pentru uciderea unui cuplu şi a fetiţei lor de opt ani.

Condamnaţii afirmă în special că protocolul execuţiei – o doză letală de pentobarbital – le-ar provoca o suferinţă „ireparabilă”, încălcând Constituţia, un argument utilizat adeseori de opozanţii pedepsei capitale. AGERPRES