Premii de excepție pentru tinerii talentați din Iași la cea de-a XII-a ediție a Galei Tinerelor Valori

Tinerii talentați din Iași și din regiunea Moldovei au ocazia să se înscrie pentru obținerea unui premiu la Gala Tinerelor Valori (GTV) 2020, un eveniment de promovare a tinerilor care reușesc să atingă cel mai înalt nivel de performanță în domeniul lor de activitate. Ajuns la cea de-a XII-a ediție, evenimentul GTV de anul acesta va avea în prim plan tinerii implicați, care și-au folosit talentul și dedicarea chiar și într-o perioadă tulbure și nesigură: pandemia de coronavirus. GTV își caută premianții în persoana acelor tineri care au continuat să se implice în viața comunității locale și să dăruiască din resursele lor de timp, energie și know-how, reprezentând adevărate modele pentru societatea noastră. „Am văzut mulți tineri activi, care s-au mobilizat să îi ajute pe cei vulnerabili în timpul pandemiei, tineri din prima linie care și-au sacrificat chiar propria sănătate sau tineri care au dezvoltat diferite soluții care să ne ajute să ne readaptăm la noul context pandemic. Astfel de tineri merită să fie apreciați, așa că îi invităm pe toți cei care știu astfel de exemple, să îi nominalizeze la gală, prin completarea formularului de pe tnliasi.eu”, a declarat Marius Minea, președintele TNL Iași, organizatorul evenimentului. În cadrul galei, vor fi acordate premii de excelență pentru domeniile:

  • antreprenoriat
  • educație
  • implicare socială
  • sănătate
  • responsabilitate în online

Cum poți fi premiant în cadrul Galei Tinerelor Valori 2020?

  • activezi într-unul dintre domeniile menționate mai sus
  • ai avut cel puțin un proiect/activitate, cu impact asupra comunității locale
  • ai inițiat sau te-ai implicat într-o cauză socială
  • ai obținut premii/distincții prin dezvoltarea unui proiect, aplicație, ONG etc.

Dacă te încadrezi în criteriile de mai sus sau cunoști un tânăr care merită să fie premiat în cadrul GTV 2020, înscrierile se pot face online, prin completarea unui formular pe platforma www.tnliasi.eu. Gala Tinerelor Valori este un eveniment anual, organizat de Tineretul Național Liberal Iași în semn de prețuire a inițiativelor și eforturilor tinerilor de a  aduce plus valoare comunității din care fac parte, prin activitatea pe care o desfășoară.