Plastic vials containing tests for the coronavirus are pictured at a medical laboratory in Cologne, Germany, March 24, 2020, as the spread of the coronavirus disease (COVID-19) continues. Picture taken March 24, 2020. REUTERS/Thilo Schmuelgen

Prelungirea stării de alertă nu aduce noi măsuri de relaxare, dar nici restricţii noi

Guvernul a adoptat, la 15 iulie 2020, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, având în vedere creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi a deceselor înregistrate la persoane infectate cu SARS-CoV-2, a anunţat viceprim-ministrul Raluca Turcan, la Palatul Victoria, după şedinţa extraordinară a Cabinetului Orban.

Vicepremierul a adăugat că prelungirea stării de alertă nu aduce noi măsuri de relaxare, dar nici restricţii noi. „Această prelungire a stării de alertă nu vine nici cu restricţii noi, dar, din nefericire, nici cu măsuri noi de relaxare aşa cum ne-am fi dorit pe domeniile care au rămas încă afectate”, a precizat Turcan.

De la declararea stării de alertă pe teritoriul României (18 mai 2020, prelungită la 17 iunie şi 17 iulie), din două în două săptămâni au fost eliminate, succesiv (18 mai, 1 iunie, 17 iunie, 1 iulie), diverse restricţii impuse în perioada stărilor de urgenţă. De la 1 iulie erau prevăzute relaxări precum deschiderea restaurantelor sau permiterea desfăşurării evenimentelor private în interior şi aer liber cu mai mult de 20, respectiv 50 de persoane. Cu toate acestea, autorităţile au decis amânarea măsurilor de relaxare, în contextul evoluţiei epidemiologice de la acel moment.

Ca urmare a faptului că nici începând cu 17 iulie 2020 nu se aplică măsuri de relaxare, rămân în vigoare acele restricţii care nu au făcut obiectul valurilor succesive de relaxări.

Măsuri de restricţie menţinute după 17 iulie 2020, prevăzute de Hotărârea de Guvern din 15 iulie 2020, HG 394/2020 şi Legea 55/2020

În Hotărârea de Guvern din 15 iulie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea efectelor COVID-19, Guvernul reia restricţiile menţinute prin HG 394 din 18 mai 2020 şi Legea 55 din 15 mai 2020. Astfel, după 17 iulie 2020, se menţin următoarele restricţii:

* menţinerea obligativităţii purtării măştii în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne.
* menţinerea obligaţiei instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori.
* menţinerea interdicţiei privind participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
* menţinerea interdicţiei privind participarea la evenimente private în spaţii deschise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
* menţinerea interdicţiei circulaţiei persoanelor în interiorul localităţilor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.
* menţinerea suspendării consumului produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.
* activitatea în creşe, grădiniţe şi afterschool-uri, pe perioada vacanţei de vară este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.

***

Măsuri de relaxare aplicate din 18 mai 2020

Principalele măsuri de relaxare aplicate, începând cu 18 mai, au fost, conform Hotărârii de Guvern (HG) nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă şi Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea COVID-19: deschiderea saloanelor cosmetice, a cabinetelor stomatologice şi a muzeelor; deschiderea hotelurilor; deschiderea parţială a comerţului; deschiderea magazinelor care au intrare din stradă; permiterea circulaţiei persoanelor în interiorul localităţilor fără declaraţie pe proprie răspundere; deplasările în afara localităţii doar pentru o categorie de motive considerate întemeiate; deschiderea parcurilor etc.

Măsuri de relaxare aplicate din 1 iunie 2020

A doua etapă de eliminare a restricţiilor, din 1 iunie 2020, a cuprins o serie de măsuri de relaxare precum: desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber, fără spectatori; desfăşurarea spectacolelor şi a concertelor în aer liber; ridicarea restricţiilor privind circulaţia persoanelor în afara localităţii; reluarea transportului feroviar şi rutier internaţional; deschiderea teraselor în aer liber; permiterea accesului pe plajă, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară etc. (HG nr. 434 din 28 mai 2020)

Măsuri de relaxare aplicate din 17 iunie 2020

A treia etapă de relaxare, aplicată începând cu 17 iunie 2020, a cuprins, printre altele, măsuri de relaxare precum: redeschiderea mall-urilor (cu excepţia restaurantelor, a locurilor de joacă şi a cinematografelor din interiorul acestor complexuri); posibilitatea deschiderii creşelor, a grădiniţelor şi a instituţiilor tip after-school pe perioada vacanţei de vară; reluarea activităţii de tratament balnear; redeschiderea sălilor de sport/fitness, a operatorilor de jocuri de noroc; redeschiderea piscinelor exterioare; posibilitatea bisericilor de a desfăşura activitate religioasă şi în interior; creşterea la 6 a numărului de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative în aer liber (ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit etc.); creşterea la 20 a numărului de participanţi la evenimente private în spaţii închise şi la 50 a numărului de persoane care pot participa la evenimente private în spaţii deschise; creşterea la 6 a numărului de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot forma grupuri pietonale etc. (HG nr. din 476 din 16 iunie 2020 şi Hotărârea nr. 30 a CNSU din 16 iunie 2020)

Măsuri aplicate de autorităţi, aplicate după 1 iulie 2020

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, la 29 iunie 2020, că în contextul creşterii numărului de cazuri noi cu COVID-19, Grupul de suport tehnico-ştiinţific a decis amânarea măsurilor de relaxare care urmau să fie aplicate de la 1 iulie. Cu toate acestea, Guvernul a adoptat o serie de măsuri prin Hotărârea de Guvern nr. 511 din 1 iulie 2020, care modifică HG nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Astfel, principalele măsuri aplicate începând cu 1 iulie au fost: desfăşurarea activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire pentru persoanele vârstnice se face după un program de lucru avizat de direcţiile judeţene de sănătate publică; instituirea sancţiunii complementare a suspendării autorizaţiei de funcţionare pentru organizatorii activităţilor şi evenimentelor în care regulile de siguranţă sanitară nu sunt respectate; permiterea organizării şi desfăşurării antrenamentelor şi cantonamentelor colective, în grupuri de maximum 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori; permiterea desfăşurării activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare participant; înlocuirea noţiunii de „triaj epidemiologic” cu „triaj” în privinţa activităţilor desfăşurate de instituţiile şi autorităţilor publice, operatorii economici şi profesioniştii, la intrarea în sediul acestora; posibilitatea de a se deschide creşele şi grădiniţele pe timp de vară. AGERPRES