Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM Leasing de echipamente şi utilaje, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
„Este vorba de ordonanţa de urgenţă pentru asigurarea leasingului de echipamente şi utilaje pentru IMM-uri. Această ordonanţă de urgenţă a fost dezbătută în primă lectură în şedinţa anterioară de guvern şi a fost adoptată în forma finală în această seară, cu următoarele prevederi: valoarea finanţării pentru fiecare beneficiar în cadrul acestui program este de 5 milioane de lei, valoarea garanţiilor este de 80% pentru echipamente IT şi în ceea ce priveşte celelalte categorii de echipamente şi utilaje valoarea garanţiei este de 60%”, a anunţat Ionel Dancă, joi, la finalul şedinţei de guvern.
El a precizat că aceste finanţări pot fi acordate în funcţie de opţiunea solicitantului cu „avans zero”.
„Plafonul total pentru această schemă este de 1,5 miliarde lei”, a completat Dancă. AGERPRES