Fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita, nu mai este consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean

Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a semnat marţi, 21 iulie, dispoziția de încetare a contractului individual de muncă pe durată determinată, ca urmare a acordului părților, cu fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita, consilier în cadrul Compartimentului Cabinet Președinte. ”Îi mulțumesc dlui Nichita pentru colaborarea împlicarea  în proiectul ”Sistem de Management Integrat al Deșeurilor ”, proiect care a ajuns la final. Experiența și profesionalismul  domniei sale au fost un real ajutor în derularea proiectului. Îi doresc mult succes în continuare!” a afirmat Marcel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Dispoziţia semnată de preşedintele CJ Iaşi survine cu nouă zile înainte ca judecătorii Curţii de Apel Bucureşti să pronunţe decizia finală în procesului în care Gheorghe Nichita este învinuit de Direcţia Naţională Anticorupţie de luare de mită în contractul privind managementul traficului în municipiul Iaşi. Reamintim că, în prima instanţă, judecătorii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat pe fostul edil al Iaşului la patru ani de închisoare cu executare în acest proces. (E.M.)