Breaking News

Resemnare în Copou: Poli Iaşi – FC Viitorul 1-1 (1-0)

Ieşenii au ratat şansa de a se apropia la numai trei puncte de locul care le putea asigura prezenţa şi din sezonul viitor în elita fotbalului românesc, după ce au remizat, luni, scor 1-1 (1-0), în Copou, cu FC Viitorul, în cadrul epilogului celei de-a X-a etape a play out-ului. Deşi aveau nevoie “ca de aer” de toate cele trei puncte, gazdele nu au lăsat deloc impresia că îşi doresc cu adevărat victoria, limitându-se în a se apăra supraglomerat în faţa unei echipe care, deşi nu a prins o zi deosebită, a dominat cu autoritate întâlnirea. De altfel, “puştii” lui Hagi au controlat de la un capăt la altul meciul, rezultatul de egalitate consemnat la final pe tabela de marcaj fiind nedrept pentru trupa de la malul mării. Ieşenii au deschis relativ repede scorul, împotriva cursului jocului, în min. 17, prin Omoh, al cărui şut din marginea careului a fost deviat de Ghiţă. Aceasta a fost, de altfel, singura ocazie din meci a gazdelor, impotenţa atacanţilor ieşeni în faţa porţii adverse fiind mai mult decât supărătoare. În aceste condiţii, reuşita lui Iancu, din min. 73, după o fază de billiard în careul gazdelor, la care au mai contribuit Artean (şut năprasnic de la 20 de metri în stâlpul din stânga) şi Ganea (care a deviat subtil balonul ricoşat din bară) a fost pe deplin meritată. Oaspeţii putea chiar să câştige pe final întâlnirea, după ce balonul trimis de Luis Munteanu a trecut de puţin pe lângă poarta lui Axinte. Iaşul pierde, astfel, două puncte uriaşe pe teren propriu, semnându-şi, în mare măsură, condamnarea la retrogradare. În urma remizei cu FC Viitorul, elevii lui Mircea Rednic păstrează locul 6 în clasamentul play out-ului, care oferă posibilitatea disputării barajului de rămânere în Liga 1, cu 23 de puncte, cu cinci mai puţine decât locul de deasupra liniei roşii. Marea problemă a moldovenilor este că aceştia mai au de disputat doar patru jocuri până la finalul campionatului, în timp ce Dinamo, care în acest moment ocupă locul 7, cu 21 de puncte, are trei meciuri mai puţin disputate, iar Chindia Târgovişte (locul 8 – ultimul din clasament, cu 17 puncte) are, la rândul ei, două partide restante. În aceste condiţii, misiunea elevilor lui Mircea Rednic de a se salva de la retrogradare este, practic, imposibilă, aceştia fiind obligaţi să câştige toate cele patru meciuri pe care le mai au de disputat până la final (cu Academica şi FC Hermannstadt în deplasare şi cu FC Voluntari şi Chindia acasă) pentru mai putea spera la o salvare miraculoasă. Poli Iaşi: Axinte – Popadiuc (min. 74 De Iriondo), Mihalache, Frăsinescu, Cabral – Horşia (min. 69 Chacana), Breeveld, Passaglia, Grădinaru – Omoh (min. 81 A.Cristea), Luckassen (min. 81 Platini); FC Viitorul: Tordai – Dussaut (min. 84 Dulca), Mladen, Ghiţă, De Nooijer – Ciobanu (min. 60 Achim), Artean, Casap (min. 60 Iacob) – Ganea (min. Pitu), Rivaldinho (min. 60 L. Munteanu), Iancu. În etapa viitoare, Poli Iaşi va evolua sâmbătă, 25 iulie, de la ora 15.30, în deplasare, în compania formaţiei Academica Clinceni. (E.M.)