1.112 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează joi Grupul de Comunicare Strategică.
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.
Conform sursei citate, până joi, pe teritoriul României au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
24.862 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 2.787 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.030.692 de teste. Dintre acestea 20.085 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.978 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 8.107 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 1.334 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 23 iulie. AGERPRES