Vodafone, al doilea operator de telefonie mobilă din lume, a anunţat vineri că va lista la începutul lui 2021 divizia de turnuri de telefonie – numită Vantage Towers – la Bursa de la Frankfurt, transmite Reuters.
Grupul britanic informase anul trecut că va înfiinţa o companie europeană de turnuri de telefonie, evaluată la aproape 18 miliarde de euro.
Compania, care are peste 68.000 de turnuri de telefonie pe cele nouă pieţe din Europa, a devenit operaţională în mai.
Directorul general al Vodafone, Nick Read, a declarat vineri că lansarea noii companii reprezintă un pas cheie al strategiei sale de îmbunătăţire a beneficiilor de pe urma activelor grupului.
„Vantage Towers va debloca de asemenea o valoare suplimentară pentru acţionari în special prin Oferta Publică Iniţială (IPO) din 2021”, a afimat şeful Vodafone.
Vodafone a raportat un declin trimestrial de 1,3% al veniturilor organice din servicii, în principal ca efect al pandemiei de coronavirus (COVID-19).
Mai multe companii de telecomunicaţii din Europa iau în considerare vânzarea reţelelor lor mobile terestre, ţinând cont de interesul crescut al fondurilor de infrastructură pentru acest tip de active.
Vodafone Group are operaţiuni mobile şi fixe în 22 de ţări şi 48 de reţele mobile partenere. La 31 martie 2020, Vodafone Group avea peste 300 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile, mai mult de 27 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix şi peste 22 milioane de clienţi ai serviciilor TV. AGERPRES