Concursul Internaţional ”George Enescu”, ediţia 2020,va fi reorganizat în două faze distincte

Concursul Internaţional ”George Enescu”, ediţia 2020, programat iniţial să se desfăşoare între 29 august şi 20 septembrie, va fi reorganizat în două faze distincte, în contextul agravării situaţiei generate de COVID-19, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, primele două etape ale competiţiei vor fi organizate online în luna septembrie, conform calendarului iniţial, iar semifinalele şi finalele fiecărei secţiuni vor fi reprogramate în luna mai 2021, la Ateneul Român din Bucureşti.

Măsura a fost luată de organizatorul concursului, Artexim, în urma unei consultări cu membrii juriilor şi cu directorul artistic al Festivalului şi Concursului ”Enescu”, Vladimir Jurowski, în contextul agravării situaţiei generate de pandemie, pentru a proteja sănătatea tinerilor muzicieni, artiştilor implicaţi în procesul de jurizare, publicului şi echipei de organizare.

„Ne pare rău că a trebuit să schimbăm modul de organizare în scurtul timp rămas până la începerea concursului. Am decis să nu anulăm Concursul pentru că vrem să transmitem artiştilor şi publicului larg un mesaj despre cât este de important pentru toţi să nu renunţăm la ce ne defineşte ca oameni. Pe concurenţii care s-au înscris în concurs îi definesc pasiunea pentru muzică şi dorinţa de a excela în cariera artistică. Membrii juriilor, artişti şi pedagogi de recunoaştere internaţională, doresc promovarea tinerilor şi sprijinirea lor în aceste momente grele ale viitoarei lor cariere. Publicul nostru este definit de pasiunea de a asculta muzică de calitate. Pentru ei, am decis să continuăm organizarea competiţiei, dar în condiţii diferite, pentru a proteja sănătatea tuturor celor implicaţi. Participarea la Concursul ‘Enescu’ 2020 va fi mai mult ca niciodată o şansă de afirmare în cariera internaţională pentru laureaţii celor trei secţiuni”, a declarat Mihai Constantinescu, directorul Artexim, citat în comunicat.

Pentru fiecare dintre primele două etape ale concursului concurenţii vor trimite Comitetului de organizare înregistrări ale interpretării lor, până la datele de 24 august (violoncel), 31 august (vioară) şi 6 septembrie (pian), conform repertoriului ales iniţial, iar membrii juriului vor analiza de acasă primele două etape. Toate înregistrările trimise de concurenţi vor fi publicate pe website-ul Concursului www.festivalenescu.ro pentru iubitorii muzicii clasice.

Prima etapă de concurs a fiecărei secţiuni se va desfăşura conform programului iniţial: violoncel, 30 august – 3 septembrie; vioară, 5 – 9 septembrie; pian, 11 – 15 septembrie.

Atât publicul, cât şi membrii juriilor vor asculta interpretările înregistrate de concurenţi în prealabil şi trimise organizatorilor.

Juriile îi vor alege pe cei 12 concurenţi care vor trece în a doua etapă, care se va desfăşura tot online, pe bază de înregistrări, conform programului iniţial: violoncel, 5 – 7 septembrie; vioară, 11 – 13 septembrie; pian, 17 – 19 septembrie. Dintre cei 12 vor rămâne doar şase concurenţi pentru fiecare secţiune, care vor intra în semifinală.

Jurizarea lucrărilor înscrise la secţiunea Compoziţie a Concursului ”Enescu” va avea loc în perioada 1 – 15 septembrie. Fiecare membru al juriului va analiza acasă cele 25 de lucrări înscrise, iar rezultatele finale vor fi comunicate public de organizatori pe 20 septembrie.

Semifinalele şi finalele Concursului ”Enescu” se vor desfăşura în Bucureşti între 13 şi 23 mai 2021, la Ateneul Român, cu participarea Filarmonicii ”George Enescu” şi a dirijorilor Nicolas Altstaedt (Finală Violoncel), Wilson Hermanto (Finală Vioară) şi John Axelrod (Finală Pian).

Concertele din Finala concursului vor face parte din stagiunea 2021 a Filarmonicii ”George Enescu”. Recitalurile membrilor juriului şi ale laureaţilor ediţiei 2018 vor fi organizate în sesiunea specială a semifinalelor şi finalelor din luna mai 2021.

Concursul ”Enescu” 2020 va începe pe data de 29 august, cu Concertul de Gală anunţat iniţial, la care publicul va avea acces gratuit, pe site-ul www.festivalenescu.ro.

Accesul publicului la Concertul de Gală, care deschide Concursul ”Enescu”, pe 29 august, şi la primele două etape de concurs va fi gratuit şi integral online. Pentru concertele şi recitalurile din faza a doua a concursului (din mai 2021), procedura de acces va fi anunţată la începutul anului viitor. Spectatorii care au cumpărat bilete şi abonamente pentru ediţia 2020 îşi vor primi integral banii înapoi, de la Eventim, informează organizatorii. AGERPRES