Raluca Turcan a solicitat autorităţilor locale care au unităţi sanitare în subordine să ceară decontarea achiziţiilor de materiale sanitare şi de protecţie

Vicepremierul Raluca Turcan a solicitat luni autorităţilor locale de la nivelul oraşelor care au unităţi sanitare în subordine să ceară decontarea achiziţiilor de materiale sanitare şi de protecţie efectuate până acum ca urmare a pandemiei de coronavirus, amintind că la nivelul Ministerului Fondurilor Europene este deschis un apel pentru această procedură.

„Avem la nivelul Ministerului Fondurilor Europene deja deschis apelul de decontare a achiziţiilor cu materiale sanitare şi materiale de protecţie. Vă adresăm solicitarea ca în măsura în care aveţi unităţi sanitare în subordine să nu ezitaţi şi să cereţi această decontare care este extrem de importantă şi în perspectiva altor cheltuieli sanitare pe care le veţi mai avea de făcut”, a afirmat Turcan, la Adunarea Generală a Asociaţiei Oraşelor din România, desfăşurată prin videoconferinţă.

Ea a adăugat că Guvernul face eforturi pentru a gestiona „criza sanitară” apărută pe fondul pandemiei de COVID-19, menţionând, între altele, alocarea de fonduri pentru creşterea capacităţii de testare a infectării cu noul coronavirus.

„Am plecat de la 400 de teste pe zi şi am ajuns la o capacitate de peste 20.000 de teste pe zi”, a spus Raluca Turcan.

Vicepremierul a completat că Guvernul a urmărit să fie la zi cu plata concediilor medicale. „Inclusiv pe partea de COVID am decontat concediile medicale şi pentru cei aflaţi în carantină sau în izolare”, a susţinut ea. AGERPRES