În următoarele două săptămâni, valori termice apropiate de caniculă

Regimul termic estimat la nivel naţional, în următoarele două săptămâni va fi caracterizat prin valori termice apropiate de caniculă, mai ales în zonele sudice, sud-estice, vestice şi sud-vestice, dar, pe de altă parte, nu vor lipsi ploile cu caracter de aversă atât spre finalul acestei luni, cât şi în primele zile din august, reiese din estimările Administraţiei Naţionale de Meterorologie (ANM), publicate luni.

În zona Banatului, vremea se va încălzi până în data de 29 iulie, când media maximelor termice se va situa în jurul a 33 de grade. În intervalul 30 iulie – 1 august va fi o răcire de aproximativ trei grade Celsius, apoi maximele termice vor creşte din nou, spre 31 de grade, în medie, pe 3 august. În continuare, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va fi de 30 – 31 de grade. Media minimelor termice va creşte treptat de la 16 la 18 grade, în 31 iulie, iar după ce va scădea spre 14 grade pe 2 august va fi în creştere cu două grade, pe 4 august, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni va fi de 16 – 17 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în 27 iulie precum şi în intervalele 30 – 31 iulie şi 4 – 7 august.

În Crişana, vremea va deveni mai caldă în următoarele trei zile, când media maximelor termice se va situa în jurul a 32 de grade. Ulterior, în perioada 30 iulie – 1 august, se va înregistra o răcire de până la trei grade, după care maximele termice vor creşte din nou, spre 30 de grade, în medie, pe 3 august. În continuare, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va oscila uşor în jurul a 29 de grade. Media minimelor termice va fi de 16 – 17 grade, până pe 30 iulie, apoi, după ce va scădea spre 13 grade pe 2 august, va fi în creştere cu două grade pe 4 august, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni va oscila uşor în jurul a 15 grade. Averse sunt prognozate pe data de 27 iulie, precum şi în intervalele 30 – 31 iulie şi 4 – 8 august.

În Transilvania, procesul de încălzire a vremii va conduce, pe 29 şi 30 iulie, la o medie a maximelor termice în jurul a 31 de grade. În intervalul 31 iulie – 1 august vremea se va răci, apoi maximele termice vor creşte din nou, spre 29 de grade, în medie, pe 3 şi 4 august. În continuare, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va oscila uşor în jurul a 28 de grade. Media minimelor termice va fi de 14 – 16 grade, până pe 31 iulie. După o scădere a valorilor nocturne spre 11 grade, pe data de 2 august, temperaturile vor fi în creştere cu trei grade Celsius, pe 4 august, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni vor oscila uşor în jurul a 14 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în 27 iulie şi în intervalele 30 iulie – 1 august şi 4 – 8 august.

În Maramureş, vremea se va încălzi până în data de 29 iulie, când media maximelor termice se va situa în jurul a 31 de grade. În intervalul 30 iulie – 1 august va fi o răcire de aproximativ patru grade Celsius, iar ulterior maximele termice vor creşte din nou, spre 28 de grade, în medie, pe 3 august. În continuare, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va fi de 27 – 28 de grade. Media minimelor termice va fi de 15 – 17 grade, până pe 30 iulie, dar vor creşte cu trei grade Celsius, pe 4 august. Până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, valorile termice vor oscila uşor în jurul a 14 grade, iar probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în 27 iulie, în intervalul 30 – 31 iulie, precum şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

În Moldova, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară până în data de 29 iulie, când media maximelor termice va fi în creştere de la 32 la 34 de grade. În intervalul 30 iulie – 1 august se va înregistra o răcire semnificativă, spre 26 de grade, apoi maximele termice vor creşte din nou, la 30 – 31 de grade, în medie, pe 3 august. În continuare, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va oscila uşor în jurul a 31 de grade. Media minimelor termice va fi de 17 – 19 grade, până pe 30 iulie, dar va scădea spre 14 grade, pe 2 august. Ulterior, temperaturile vor creşte cu trei grade Celsius, pe 4 august, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni până la 16 – 17 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalul 30 iulie – 1 august şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

În Dobrogea, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară până în data de 30 iulie, când media maximelor termice va creşte de la 31 la 33 de grade. În intervalul 31 iulie -1 august va fi o răcire semnificativă spre media de 28 de grade, apoi maximele termice vor creşte din nou, spre 29…30 de grade, în medie, pe 3 şi 4 august. În continuare, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va oscila uşor în jurul a 30 de grade. Media minimelor termice va fi de 20…21 de grade până pe 31 iulie, apoi, după ce va scădea spre 18 grade pe 2 august va fi în creştere cu 2 grade până pe 5 august, iar ulterior va fi de 19…20 de grade până la sfârşitul intervalului de prognoză. Condiţii de apariţie a averse sunt prognozate doar în intervalul 31 iulie – 1 august.

În Muntenia, vremea va fi caniculară, local, până în data de 30 iulie, când media maximelor termice va fi în creştere de la 32 la 35 de grade. În intervalul 31 iulie – 2 august va fi o răcire spre media de 30 de grade, apoi maximele termice vor creşte din nou, spre 33 de grade, în medie, pe 4 august. În continuare, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va oscila uşor în jurul a 32 de grade. De asemenea, media minimelor termice va creşte spre 20 de grade, pe 31 iulie, va scădea până la 16 grade, pe 2 august, şi va urca cu două grade până pe 5 august. După această dată, vor fi 17 – 18 grade, până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalul 31 iulie – 1 august şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

În Oltenia, vremea se anunţă călduroasă, local caniculară până în data de 30 iulie, când media maximelor termice va creşte de la 30 la 35 de grade. În intervalul 31 iulie – 2 august, se va consemna o răcire spre 30 de grade, după care maximele termice vor creşte din nou, până la 32 de grade, în medie, pe 4 august. În continuare, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va oscila uşor în jurul a 31 de grade. Media minimelor termice va creşte spre 19 grade pe 31 iulie, apoi, după ce va scădea până la 15 grade pe 2 august, va fi în creştere cu două grade până pe 5 august, iar ulterior va fi de 16 – 17 grade, până la sfârşitul intervalului de prognoză. Averse sunt prognozate pe data de 27 iulie, în intervalul 31 iulie – 1 august precum şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

La munte, în prima săptămână, media maximelor termice se va situa între 17 şi 20 de grade, mai ridicată, în jur de 22 de grade, pe 29 şi 30 iulie, iar a minimelor va fi cuprinsă între 9 şi 13 grade. În cea de-a doua săptămână, temperaturile maxime se vor menţine, în medie, în jurul a 19 – 20 de grade, iar media minimelor va fi cuprinsă între 8 şi 10 grade. Vor fi posibile averse în fiecare zi ale intervalului de prognoză, cu o probabilitate mai ridicată pentru cantităţi local mai însemnate în intervalele 27 – 28 iulie, 30 iulie – 1 august, dar şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni. AGERPRES