Breaking News

Kelemen Hunor a declarat că UDMR nu va semna o moţiune de cenzură,

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că formaţiunea sa nu va semna o moţiune de cenzură, pe care nu o „vede” ca fiind o „catastrofă, fiind un instrument constituţional”, dar nici nu crede că este oportună în perioadele când sunt alte probleme.

„Noi nu vom semna o moţiune de cenzură, asta e sută la sută. Mai departe, mi-e greu să spun că în acest moment discutăm despre o… doar teoretic, că ar exista, va exista, e posibil. Când va exista, atunci putem intra în detalii (…). Nu cred că în perioadele când sunt alte probleme e oportun să vii cu o moţiune de cenzură, dar nici nu văd o catastrofă, fiindcă este un instrument constituţional, o instituţie constituţională, un instrument politic în mâna Opoziţiei”, a precizat liderul UDMR la RFI. AGERPRES