Imnul Naţional face parte din viaţa militarilor, începând cu jurământul de credinţă faţă de patrie şi popor,, afirmă ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă.
„Patria, Poporul şi Armata au nevoie de simboluri… Simboluri care au suflet prin trăirile şi aspiraţiile strămoşilor, simboluri în care ne regăsim tot timpul, dar mai ales atunci când mândria de a fi român ne pătrunde, ne copleşeşte. Imnul şi Drapelul ne reprezintă ca naţiune în faţa întregii lumi, de aceea cred că nu există român care să nu tresară în momentele solemne în care aude Imnul Naţional cu ocazia manifestărilor publice, după ce sportivii români urcă pe podium sau cu orice altă ocazie, atunci când vede drapelul tricolor ridicându-se pe catarg în acordurile imnului”, arată ministrul într-un mesaj postat pe Facebook de Ziua Imnului Naţional.
El reaminteşte că ” ‘Deşteaptă-te, Române!’ a cucerit pentru totdeauna inimile românilor, prin mesajul său profund, dătător de speranţă şi înălţător”.
„Fiecare dintre noi, dragi români, facem parte din cele două simboluri importante ale statalităţii şi unităţii României, noi toţi şi fiecare în parte însufleţim Imnul şi Drapelul. Iar prin cele două simboluri noi suntem cei care dăm tărie şi putere statului şi armatei. Imnul Naţional aparţine Patriei şi deopotrivă fiecăruia dintre noi. Imnul Naţional face parte din viaţa militarilor, începând cu jurământul de credinţă faţă de Patrie şi Popor. El se intonează în deschiderea oricărei ceremonii militare, îi însoţeşte în momentele de bucurie, îi însoţeşte oriunde în lume, în misiuni, exerciţii şi teatre de operaţii şi îi însoţeşte pe ultimul drum pe ostaşii căzuţi la datorie. Ziua de astăzi este o sărbătoare a conştiinţei naţionale, este un prilej să ne aducem aminte, o dată în plus, de valorile ce ne unesc pe noi toţi românii. Să fim mândri de istoria noastră, amintită şi preţuită în versurile Imnului Naţional, unul din simbolurile principale ale statului şi poporului român. ‘Deşteaptă-te, Române!’ a parcurs alături de popor şi armată principalele momente de cumpănă din istoria modernă şi contemporană a României”, mai scrie Nicolae Ciucă. AGERPRES