Breaking News

Statele Unite ale Americii intenţionează să retragă 11.900 de militari din Germania

Statele Unite ale Americii intenţionează să retragă 11.900 de militari din Germania şi să-i repoziţioneze în alte ţări, a anunţat miercuri secretarul american al apărării, Mark Esper, informează AFP şi dpa.

Aproape 5.600 de membri ai acestui personal militar vor fi repoziţionaţi în alte ţări membre NATO, în timp ce 6.400 se vor întoarce în SUA, mulţi urmând să fie desfăşuraţi prin rotaţie în Europa, a spus Esper într-o conferinţă de presă la Washington.

Cei retraşi vor fi în mare parte mutaţi în Belgia şi Italia, dar Washingtonul are în vedere repoziţionarea unor trupe şi în Polonia şi statele baltice, dacă se ajunge la un acord cu aceste ţări cu privire la statutul lor, a precizat şeful Pentagonului, conform AFP. Reuters scrie că armata SUA îşi va muta cartierul general din Stuttgart în Belgia.

Mutarea este făcută „într-o manieră care va întări NATO, va intensifica descurajarea Rusiei, „îi va reasigura pe aliaţi” şi va „îmbunătăţiţi flexibilitatea strategică a SUA”, a spus Esper, citat de agenţia de presă germană.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat în iunie planuri privind o retragere parţială a personalului militar american din Germania, pe fondul unei dispute de lungă durată cu Berlinul privind cheltuielile de apărare.

În Germania vor rămâne 24.000 de militari americani din 36.000 în prezent.AGERPRES