Peste 55% dintre români cred în existenţa noului coronavirus

Peste 55% dintre români cred în existenţa noului coronavirus, în timp ce 33% au dubii cu privire la existenţa acestuia iar 12% cred că este o invenţie, arată un studiu efectuat de compania de cercetare de piaţă Novel Research, la iniţiativa Provident Financial România.

Percepţia diferă în funcţie de localitatea de reşedinţă. Dacă în ce priveşte românii din zona urbană procentul celor care cred că virusul este o invenţie este de puţin peste 7%, în mediul rural procentul este dublu, de peste 16%.

Studiul a fost efectuat în perioada 15-22 iulie, pe un eşantion reprezentativ de 1.003 persoane.

Întrebaţi despre încrederea pe care o au în sursele de informare, majoritatea românilor spun că au încredere în discuţiile cu prietenii şi familia (56,5%), apoi în discuţiile cu colegii (37,9%) sau în comunicatele Guvernului (36,2%). Românii manifestă cea mai mare lipsă de încredere în ce priveşte informaţiile de la celebrităţi, vloggeri sau bloggeri (43,5), social media (32,5%) şi TV (28,5%).

„Indiferent de percepţia asupra noului coronavirus, toţi respondenţii au constatat efectele contextului creat de COVID-19 asupra vieţii lor. Aproape 60% dintre români spun că cel mai mare impact negativ a fost resimţit în ce priveşte planurile de vacanţă şi călătoriile. Peste 55% au afirmat că efectele negative ale crizei COVID s-au văzut şi în viaţa socială. În acelaşi timp, un număr apropiat de români au constatat un impact negativ şi asupra finanţelor personale sau ale familiei, dar şi asupra siguranţei personale. Criza COVID-19 nu a schimbat însă, pentru majoritatea românilor, evoluţia dezvoltării personale sau profesionale ori viaţa de familie sau de cuplu”, susţin autorii studiului.

Românii sunt preocupaţi pentru cum vor evolua lucrurile în următorul an şi cele mai mari riscuri identificate sunt: creşterea rapidă a numărului de infecţii (52,9%), revenirea la starea urgenţă (42,7) sau atingerea capacităţii maxime a spitalelor (39,9%). În ce priveşte infectarea cu COVID-19, mai puţin de un sfert cred că există riscul ca asta să li se întâmple lor şi sub 20% se tem că s-ar putea să-şi piardă locul de muncă.

Pe de altă parte, aproape jumătate dintre români nu întrevăd schimbări ale vieţii pe care o duc acum. Aproape o treime sunt însă optimişti şi cred că viaţa lor de peste jumătate de an va fi mai bună decât cea de acum. La polul opus sunt cei aproape 23% dintre români care sunt pesimişti şi cred că viaţa lor va fi mai rea decât în acest moment. Eşantionul de 1.003 persoane a fost selectat aleatoriu din rândul populaţiei adulte din România (18 ani+), folosind cote, cu o marjă de eroare de ą 3%.

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,1 milioane de clienţi în 9 ţări din Europa, precum şi în Mexic şi Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală şi de Sud-Est şi companie internaţională listată la Bursa din Londra. Din 2006, Provident a investit în România peste 325 de milioane de euro şi a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 113 milioane de euro. Cu aproape 2.000 de angajaţi, compania este al doilea cel mai mare angajator britanic din România. Provident dezvoltă şi susţine diverse proiecte de responsabilitate socială – programe de educaţie financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care a investit până acum peste 1,1 milioane de euro. AGERPRES