Aproximativ 1 din 3 copii este intoxicat cu plumb la nivel global, adică până la 800 de milioane de copii, se arată într-un raport Unicef.
Potrivit Unicef, aceștia sunt expuși prin reciclarea nereglementată a bateriilor cu plumb, dar și prin apă contaminată și utilizarea țevilor cu plumb, jucării, produse cosmetice, vopsea, olărit și mirodenii.
Pe lângă scăderea coeficientului de inteligență, expunerea la plumb este asociată și cu probleme de sănătatea mintală și de comportament și ar putea duce la deficiențe renale și cardiovasculare mai târziu în viață, se arată în raportul organizației.
În acest context, pentru a proteja sănătatea copiilor, UNICEF și Pure Earth solicită măsuri urgențe, inclusiv legislație mai puternică pentru mediu, sănătate și siguranță și investiții în servicii de sănătate pentru a monitoriza, testa și trata expunerea copiilor la plumb.
Raportul, primul de acest gen, menţionează faptul că aproximativ 1 din 3 copii, adică aproape 800 de milioane de copii la nivel mondial , înregistrează o concentraţie a plumbului în sânge de minim 5 micrograme pe decilitru (Âľg/dL), acesta fiind şi nivelul în cazul căruia trebuie intervenit, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite. Aproape jumătate dintre aceşti copii trăiesc în Asia de Sud.
„Cauzând iniţial puţine simptome, plumbul acţionează silenţios, periclitând sănătatea şi dezvoltarea copiilor şi putând avea consecinţe fatale”, a declarat Henrietta Fore, directorul executiv al UNICEF.
Potrivit acesteia, „știind cât de răspândită este poluarea cu plumb şi înţelegând acţiunea distructivă a acesteia asupra vieţii oamenilor şi a comunităţilor, ar trebui întreprinse acţiuni urgente pentru a proteja permanent copiii”.
Raportul “Adevărul toxic: Expunerea copiilor la poluarea cu plumb subminează potenţialul unei generaţii întregi”, cuprinde o analiză a expunerii la plumb a copiilor realizată de către Institutul pentru Evaluarea Metrică a Sănătăţii (IHME) şi validată printr-un studiu ce a primit aviz favorabil pentru publicarea în revista Environmental Health Perspectives.
Efectele expunerii la plumb asupra copiilor
Raportul precizează faptul că plumbul este o neurotoxină puternică ce provoacă copiilor daune cerebrale ireversibile. Acesta este deosebit de distructiv în cazul bebeluşilor şi al copiilor sub cinci ani, deoarece le afectează creierul în plin proces de dezvoltare, cauzându-le sechele neurologice, cognitive şi fizice pe viaţă.
Expunerea la plumb a copiilor este asociată şi cu probleme comportamentale şi de sănătate mintală, precum şi cu o creştere a infracţionalităţii şi a violenţei. Copiii mai mari se confruntă cu consecinţe grave, inclusiv cu un risc crescut de afectare renală şi de dezvoltare a unor boli cardiovasculare mai târziu în viaţă, menţionează raportul.
Conform estimărilor, în ţările cu venituri mici şi medii, expunerea la plumb a copiilor determină costuri de aproape 1 trilion de dolari prin irosirea potenţialului economic al acestor copii pe parcursul vieţii.
Cauzele poluării cu plumb
Raportul remarcă faptul că reciclarea acumulatorilor cu plumb prin metode informale şi neconforme standardelor constituie una dintre principalele cauze ale intoxicaţiei cu plumb în rândul copiilor din ţările cu venituri mici şi medii, în care numărul de autovehicule a crescut de trei ori din anul 2000.
Creşterea numărului proprietarilor de autoturisme, asociată cu absenţa reglementărilor şi a infrastructurii necesare reciclării bateriilor auto, a condus la reciclarea în condiţii nesigure a aproximativ 50% dintre acumulatorii cu plumb în cadrul economiei informale.
Muncitorii implicaţi în operaţiunile de reciclare periculoase, şi adesea ilegale, deschid carcasa bateriilor, varsă acidul şi praful de plumb pe sol şi topesc plumbul recuperat în cuptoare rudimentare, amplasate în aer liber, care emit fum toxic ce poluează comunitatea din apropriere. De multe ori, muncitorii şi comunitatea expusă nici nu ştiu că plumbul este o neurotoxină puternică.
Alte surse de expunere a copiilor la plumb sunt: plumbul din apă cauzat de utilizarea ţevilor din plumb; plumbul rezultat în urma activităţilor industriale, precum mineritul şi reciclarea bateriilor; vopsele şi pigmenţi pe bază de plumb; benzina cu plumb, al cărei consum a scăzut considerabil în ultimele decenii, dar care a reprezentat, istoric, o importantă sursă; sudarea cu plumb a conservelor; plumbul din condimente, cosmetice, medicamentele ayurvedice, jucării şi alte produse de consum. Părinţii care, prin prisma ocupaţiilor lor, lucrează cu plumb vin deseori acasă cu praf contaminat pe haine, păr, mâini şi încălţăminte, expunându-şi astfel, fără să vrea, copiii la acest element toxic.
„Vestea bună este că plumbul poate fi reciclat în siguranţă, fără a-i expune pe muncitori, pe copiii acestora şi comunităţile din apropiere. Zonele contaminate cu plumb pot fi reabilitate şi restaurate”, a afirmat Richard Fuller, preşedintele Pure Earth.
Acesta a adăugat că „oamenii pot fi educaţi cu privire la pericolele prezentate de plumb şi pot fi ajutaţi să se protejeze pe ei înşişi şi pe copiii lor. Randamentul investiţiei este unul enorm: o sănătate mai bună, o productivitate sporită, un coeficient de inteligenţă mai ridicat, reducerea violenţei şi un viitor mai strălucit pentru milioane de copii de pe planetă”.
În timp ce, în majoritatea ţărilor cu venituri ridicate, nivelul de plumb în sânge a scăzut foarte mult după eliminarea treptată a benzinei cu plumb şi a majorităţii vopselelor pe bază de plumb, valorile înregistrate în rândul copiilor din ţările cu venituri mici şi medii sunt în continuare ridicate, fiind chiar periculos de mari în multe cazuri, la un deceniu de la renunţarea la benzina cu plumb la nivel global.
Raportul include cinci studii de caz ale unor ţări în care poluarea cu plumb şi alte deşeuri de metale grele toxice afectează copiii. Aceste studii vizează localităţile Kathgora din Bangladesh, Tbilisi din Georgia, Agbogbloshie din Ghana, Pesarean din Indonezia şi statul Morelos din Mexic.
Cum ar putea fi combătută poluarea cu plumb
Raportul precizează faptul că guvernele ţărilor afectate pot combate poluarea cu plumb şi expunerea copiilor printr-o abordare coordonată şi concertată în următoarele domenii:
* Sisteme de monitorizare şi raportare, inclusiv dezvoltarea capacităţii de testare a concentraţiei de plumb în sânge.
* Măsuri de prevenire şi control, inclusiv prevenirea expunerii copiilor în zonele cu risc crescut şi a expunerii lor la produsele ce conţin plumb, precum anumite obiecte ceramice, vopsele, jucării şi condimente.
* Gestionare, tratare şi reabilitare, inclusiv consolidarea sistemelor de sănătate, astfel încât să fie echipate corespunzător pentru a putea detecta, monitoriza şi trata expunerea la plumb a copiilor, şi accesul copiilor la intervenţii educaţionale mai eficiente şi la terapii cognitiv-comportamentale în vederea unei mai bune gestionări a efectelor negative ale expunerii la plumb.
* Sensibilizare şi schimbarea comportamentului, inclusiv desfăşurarea unor campanii continue de educare a populaţiei cu privire la pericolele prezentate de plumb şi sursele de expunere la plumb, adresate în mod direct părinţilor, şcolilor, liderilor comunitari şi personalului medical.
* Legislaţie şi politici, inclusiv elaborarea, implementarea şi aplicarea unor standarde de mediu, sănătate şi siguranţă în procesele de fabricare şi reciclare a acumulatorilor cu plumb şi a deşeurilor electronice, precum şi aplicarea reglementărilor privind protecţia mediului şi calitatea aerului în cazul operaţiunilor de topire.
* Acţiuni globale şi regionale, inclusiv stabilirea unor unităţi de măsură standardizate la nivel global pentru verificarea rezultatelor obţinute la nivelul sănătăţii publice, protecţiei mediului şi economiilor locale prin intervenţiile ce urmăresc prevenirea poluării, crearea unui registru internaţional care că cuprindă rezultatele anonimizate ale studiilor privind nivelul de plumb în sânge şi elaborarea unor standarde şi norme internaţionale pentru reciclarea şi transportul bateriilor cu plumb-acid uzate. Sursa: www.sanatatea.tv