Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii pentru 10 judeţe din vestul ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii pentru 10 judeţe din vestul ţării, valabilă până miercuri la prânz.

 

Sursa harta:  meteoromania.ro


 

Astfel, în intervalul 4 august, ora 16:00 – 5 august, ora 12:00, în Banat, Crişana, vestul Olteniei şi în zona Carpaţilor Occidentali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice şi local averse ce vor avea şi caracter torenţial. Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 litri/mp şi izolat 40 litri/mp.

Judeţele aflate sub atenţionare Cod galben sunt: Satu Mare, Sălaj, Alba, Cluj, Hunedoara, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor.

Meteorologii avertizează că în cursul zilei de marţi (4 august) în regiunile vestice, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unităţi. AGERPRES