24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Totul este supus coroziunii. Atacul ruginii în profunzimea materiei zdrențuiește orice material solid apt pentru acest tip de dezintegrare pe bază de fier, Această oxidare produce o substanță brun-roşcată, sfărâmicioasă, formată prin oxidare pe obiectele de fier. Dintr-o data puterea metalului dispare, înlocuită fiind cu implozia obiectului, prăbușirea sa în sine și o data cu ea ruinarea întregii construcţii care se bazase pe o astfel de fundație aparent solidă.
Aceeași interpretare poate fi atribuită luptei cu noul coronavirus. Dintr-o data te descoperi a fi beneficiarul unui trup care nu ezită să se prăbușească singur, fără ca nici o intervenţie exterioară să-l mai ajute cu ceva.
Degeaba sunt invocate amintirile care nu mai au la ce să ajute. Degeaba în urechi îți țiuie strident avertismentul, ”Poartă mască!” Acum ai încerca și această mutare, dar nu ți-ar mai ajuta la nimic. Ești singur, al nimănui, doar tu și cu moartea care îți dă târcoale, uneori agresiv, alteori jucându-te cu tine, așa cum și tu ai dat dovadă de neîncredere, ignoranţă, superficialitate.
Gesturile acestea, simple (portul măștii, distanțarea fizică, spălatul pe mâini), de care nu ai vrut să ții cont, dar nu pentru că ar fi fost foarte complicate, ci, din contra, pentru că erau atât de îngăduitoare, la mintea cocoșului, se concentrează acum în sacul incompetenței celor care au în mâinile lor decizia administrării fondurilor publice.
Și astfel, se adună gram peste gram neîncrederea cetățeanului presărată sub formă de pulbere peste timpul prezent, obligându-ne să respirăm pretinsul oxigen într-un mediu vidat de incompetență și, mai ales, de reaua credință a celor care sunt la Putere, neștiind ce să facă cu ea, în avantajul celor mulți sau, mai exact, în spiritul binelui celor care se vor folosi de votul lor pentru a aduna acea majoritate care dictează în termenii cei mai fideli ai democrației.
Totul în jurul nostru, dar și al societății degajă neîncredere, sub formă de fum negru, gros și înecăcios, datorat unor nestăpânite flăcări.
Avem șansa de a ține larg ochi deschiși, dar și neșansa de a nu vedea nimic deosebit, ce s-ar întâmpla în timpul acesta, chiar dacă din când în când mai moare unul dintre noi, cei care am jucat rolul lui Toma Necredinciosu.
Există sau nu există acest nou coronavirus? Există! De ce populația nu vrea să dea crezare mesajelor semnate de specialiștii epidemiologi? Poate pentru că acest adevăr este comunicat prin forță și nu prin acel parteneriat cu populația, așa cum de altfel guvernații îl recunosc doar la nivel declarativ. Care ar trebui să fie soluția pasului înainte? În primul rând, este necesară o grabnică resetare a sistemului, mergându-se chiar până la înlocuirea personajelor principale, grav afectate de bâlbele hilare și nepermise ale acestora. Imediat sau în același timp este nevoie de un nou cod de comunicare, ce ar trebui să fie construit pe dialog și nicidecum pe impunere. Ideea dialogului ar trebui să construiască acel parteneriat, invocat dar inexistent, care să asigure solidaritatea pasului înainte, cooperarea și asumarea responsabilității de către toate părțile implicate în acest proiect, ce se dorește a fi salvator.
Un lucru bine făcut ar trebui să cheme la linia de sosire pe toți participanții, pentru ca aceștia să fie ori premiați, ori certați în contul eventualelor reușite, respectiv greșeli. Această evaluare este obligatoriu necesară să fie făcută în văzul tuturor, să nu existe bănuiala falsificării eforturilor colective.
Litoralul românesc s-ar putea să ne dea peste cap o așteptare a cărei senzație mai poate fi egalată de acel cub de gheață plimbat încet, încet, pe șira spinării.
Marea majoritate a românilor au putut constata, prin intermediu imaginilor transmise de pe litoral de mai toate televiziunile, că pe plajă sau pe faleză nu s-a respectat cel puțin două din condițiile de bază, acelea ale portului de mască și distanțării fizice. Cu toate acestea gradul de infestare pe litoral s-a apropiat de zero barat. Mai mult, prefectul de Constanța a recunoscut într-un exces de sinceritate că nu are rost să limiteze programul teraselor, pentru ca, mai apoi, ca o decizie politică, să se conformeze ”impunerii celor de la centru”.
Dacă prefectul constănțean are dreptate, atunci întregul eșafodaj al lupei împotriva Covid-19 se prăbușește.
Ce ne mai rămâne? Doar Dumnezeu ne mai poate întinde o mână de ajutor, doar El ne mai poate lumina cu o altă găselniță, în spatele căreia să ne încolonăm și să ne continuăm lupta cu acel ceva necunoscut.
ADI CRISTI
