Breaking News

Pacienţii cu COVID-19 vor putea fi internaţi la Spitalul din Ialoveni şi la „Sfânta Treime” din capitală

Chişinău, 4 aug. /MOLDPRES/. Pacienții infectați cu COVID-19, cu forme ușoare ale bolii, care întrunesc criteriile de spitalizare, începând cu ziua de ieri, sunt internați la Spitalul raional Ialoveni, transmite MOLDPRES.

„În acest sens, am activat 60 de paturi, iar până acum au fost internați 21 de pacienți. La Spitalul Clinic Municipal “Sfânta Treime”, a doua instituție medicală activată ieri, sunt internați pacienții în stare gravă și extrem de gravă, cu prezența maladiilor concomitente severe. Deja au fost internați 18 pacienți, în total fiind activate 180 de paturi, inclusiv 18 pentru terapie intensivă”, a explicat Viorica Dumbrăveanu, ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Potrivit oficialului, se atestă o creștere a numărului de copii infectați. „În acest context, astăzi am discutat cu colegii la ședința Punctului Focal privind activarea paturilor suplimentare pentru copii”, a spus Dumbrăveanu.

„Îndemn repetat populația să respecte măsurile de protecție, fiecare dintre noi poate contribui la salvarea de vieți”, a conchis ministrul Sănătăţii.

În Republica Moldova, bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a depăşit cifra de 25 mii de cazuri.