Tinerii care merg în cluburi de noapte şi pe plaje determină o creştere a numărului cazurilor noi de coronavirus la nivel mondial, ponderea persoanelor infectate cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani crescând de trei ori în aproximativ cinci luni, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters.
O analiză efectuată de OMS la nivelul celo 6 milioane de cazuri de infecţii cu noul coronavirus produse în perioada 24 februarie – 12 iulie a constatat că ponderea persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a urcat de la 4,5% la 15%.
În afară de Statele Unite, care se află pe primul loc, cu un total de 4,8 milioane de cazuri, state europene ca Spania, Germania şi Franţa, şi state asiatice precum Japonia, au anunţat că mulţi dintre cei infectaţi sunt tineri.
”Persoanele mai tinere tind să fie mai puţin vigilente să poarte mască şi să respecte distanţarea socială”, a declarat Neysa Ernst, director în cadrul diviziei pentru siguranţă biologică la Johns Hopkins Hospital, în Baltimore, Maryland.
”Călătoriile măresc probabilitatea de contractare şi răspândire a Covid-19”, a spus aceasta, adăugând că tinerii circulă mai mult pentru a merge la serviciu, la plajă sau la pub, sau pentru a cumpăra alimente.
Creşterea numărului de cazuri noi de coronavirus, aşa-numitul al doilea val de infecţii, a determinat unele ţări să impună noi restricţii asupra călătoriilor, în timp ce companiile farmaceutice încearcă să găsească un vaccin pentru virusul care a provocat peste 680.000 de decese la nivel mondial şi a dus la declanarea unei crize economice.
Între copiii cu vârste de 5-14 ani, ponderea infectărilor a fost de 4,6%, în creştere de la 0,8%, în perioada 24 februarie – 12 iulie, când testările au crescut, iar experţii în domeniul sănătăţii sunt îngrijoraţi că redeschiderea şcolilor ar purtea duce la o creştere a numărului de cazuri.
Anthony Fauci, cel mai important expert în boli infecţioase din Statele Unite, a cerut tinerilor, luna trecută, să menţină distanţarea socială, să poarte măşti şi să evite locurile aglomerate, avertizând că şi persoanele asimptomatice pot răspândi virusul.
Şi experţii în domeniul sănătăţii din alte ţări au cerut măsuri similare, ei spunând că tinerii infectaţi au simptome puţine.