Cele două explozii de marţi, de la Beirut, au ucis cel puţin 137 de oameni şi au rănit peste 5000, iar zeci de persoane sunt în continuare date dispărute, a comunicat joi agenţiei France Presse Ministerul libanez al Sănătăţii. În cursul zilei ar putea fi anunţat un nou bilanţ, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei.
Deflagraţiile declanşate de un incendiu la un depozit de azotat de amoniu au lăsat fără adăpost 300.000 de locuitori din capitala Libanului.
Autorităţile au afirmat că vor stabili în patru zile cine sunt vinovaţii de catastrofă. În acest scop, a fost înfiinţată o comise de anchetă, a spus joi ministrul de externe Charbel Wehbe la postul de radio francez Europe 1. ‘Cum, cine, ce, unde? Vor fi decizii judiciare; este grav şi luăm în serios problema’, a adăugat el, promiţând că ‘vinovaţii de această crimă oribilă din neglijenţă vor fi pedepsiţi de o comisie de judecători’.
Cei răspunzători de depozitarea în portul Beirut, unde s-au produs exploziile, au fost arestaţi la domiciliu încă de miercuri. Azotatul de amoniu este folosit la îngrăşăminte şi pentru producerea unor explozibili.
În Liban au început deja să sosească ajutoare internaţionale, în special din Franţa, Egipt şi din ţările din Golful Persic.
Joi, la Beirut este aşteptat preşedintele francez, Emmanuel Macron, primul şef de stat străin care va ajunge în Liban după catastrofă. El va discuta cu omologul său libanez, Michel Aoun, şi cu principalii responsabili politici, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. AGERPRES