În cadrul vizitei de lucru la Moscova, Președintele țării, Igor Dodon, a avut ieri o întrevedere productivă cu Dmitri Kozak, șef-adjunct al Administrației prezidențiale, Reprezentant Special al Președintelui FR pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Oficialii au discutat un spectru larg de chestiuni legate de dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre țările noastre. În special, părțile au convenit asupra organizării în luna octombrie curent, la Chișinău, a unei noi ședințe a Comisiei Interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare comercial-economică, în cadrul căreia urmează să fie semnate un șir de acorduri bilaterale importante.
În mod special, interlocutorii au abordat subiectul privind reluarea negocierilor pentru acordarea creditului rus în mărime de 200 milioane de euro pentru susținerea agenților economici și a populației Republicii Moldova în această perioadă dificilă. Igor Dodon și Dmitri Kozak au convenit ca în zilele următoare, să se desfășoare prima rundă de negocieri dintre reprezentanții Guvernelor Republicii Moldova și Federației Ruse.
În altă ordine de idei, oficialii au remarcat o dinamică bună a exporturilor mărfurilor moldovenești pe piața rusă, după ce Guvernul Federației Ruse a prelungit termenul importului fără taxe vamale pentru un șir de mărfuri agroindustriale importante, ceea ce oferă producătorilor noștri posibilitatea de a face economii substanțiale.
În acest context, șeful statului a discutat cu partea rusă problema legată de acordarea autorizațiilor pentru tranzitarea mărfurilor moldovenești pe teritoriul Ucrainei pentru a fi exportate în Rusia. Totodată, s-a menționat că organele de resort au primit indicația de a soluționa această problemă în cel mai scurt timp posibil, în condiții reciproc avantajoase.
De asemenea, Igor Dodon a convenit cu Dmitri Kozak ca în timpul apropiat, să fie examinată posibilitatea de a acorda țării noastre din partea rusă a ajutorului umanitar gratuit, sub formă de motorină (câteva zeci de mii de tone), pentru susținerea producătorilor agricoli din Republica Moldova, care au fost cel mai mult afectați de seceta îndelungată.