Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, miercuri, că programul elevilor la şcoală va fi unul normal, cu ora de curs de 45 sau 50 de minute, menţionând că se ia în calcul realizarea circuitelor în cadrul unităţilor de învăţământ la venirea copiilor, după modelul aplicat la examenele naţionale.
„Ora va dura ca şi până acum, fie 45 de minute, fie 50 de minute. Programul este normal, însă luăm în calcul ca venirea copiilor la şcoală să se facă în aşa fel încât să nu se întâlnească unii cu ceilalţi, exact aşa cum am făcut şi la examenele naţionale, să se realizeze şi acele circuite în cadrul unităţilor de învăţământ. Deci, ne preocupă sănătate şi siguranţa copiilor şi a cadrelor didactice”, a afirmat Anisie la Antena 3.
Ea a spus că activităţile sportive se vor desfăşura în aer liber, precum şi unele ore de curs.
„Activităţile sportive se vor desfăşura în aer liber, pentru activităţile de învăţare decizia este la nivelul unităţii de învăţământ. Ei se pot organiza, de exemplu: o lecţie de muzică sau de pictură să o facă şi în aer liber atâta vreme cât vremea o permite”, a explicat ministrul.
Anisie a precizat, întrebată dacă la revenirea la cursuri elevii ar putea purta, în afară de măşti, şi viziere sau vor fi instalate paravane pentru bănci, că decizia trebuie să fie şi la nivel local.
„Din punctul meu de vedere decizia ar trebui să fie şi la nivel local. Noi ar trebui să dăm cadrul după care să lăsăm posibilitatea unităţilor de învăţământ, direcţiilor de sănătate publică, împreună cu autorităţile publice locale să găsească o soluţie, ca elevii să poate mască, să aibă vizieră sau băncuţa să fie dotată cu pexliglas”, a adăugat ministrul Educaţiei.
Anisie a fost întrebată şi dacă părinţii ar putea decide să nu-şi aducă copii în clasă, având o situaţie riscantă.
„Vă amintiţi că am lăsat decizia la latitudinea părinţilor dacă copiii participă la cursurile de pregătire, acum însă trebuie să luăm o decizie în acest sens şi să ne gândim bine dacă lăsăm tot la latitudinea părintelui să analizeze, să facă o evaluare a situaţiei din familie şi dacă decide să-l aducă la şcoală, dacă îl lasă să stea acasă trebuie să urmărească în sistem online cursurile. Până la urmă trebuie să participe, educaţia trebuie să continue şi este obligatoriu să mergem la şcoală până în clasa a XII-a”, a menţionat ministrul.
Monica Anisie a mai precizat că în Ministerul Educaţiei se lucrează la ghiduri pentru fiecare nivel de învăţământ, tip de învăţământ, inclusiv pentru cel vocaţional, iar data limită pentru finalizarea acestora este 15 august.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că noul an de învăţământ preuniversitar va începe pe 14 septembrie, iar majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală, urmând să existe trei scenarii privind modul de organizare a cursurilor.AGERPRES