Aproximativ opt tone de materiale medicale vor fi oferite autorităţilor libaneze pentru gestionarea efectelor exploziei produsă la un depozit de azotat de amoniu din Beirut, la data de 4 august, acestea urmând să fie transportate spre Liban cu aeronave ale Forţelor Aeriene Române, care vor decola sâmbătă, 8 august, de pe Baza 90 Transport Aerian, a anunţat MApN.
România s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenţei internaţionale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecţie Civilă. Astfel, Guvernul României, societatea civilă şi reprezentanţii diasporei libaneze au răspuns imediat apelului solicitat, iar prin eforturi comune, o cantitate relevantă de echipamente medicale urmează a fi donate către statul libanez, se arată într-un comunicat transmis vineri de MApN.
Potrivit sursei citate, Forţele Aeriene Române s-au implicat în acest demers şi au pus la dispoziţie două aeronave (C-130 Hercules şi C-27J Spartan) care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile tratamentelor destinate victimelor.
De asemenea, două cadre ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor însoţi echipajul care va asigura transportul aerian şi vor asigura predarea materialelor medicale către autorităţile responsabile din Liban.
Din partea Ministerului Mediului, un membru al echipei de protecţie civilă europeană, aflat deja în zona afectată de explozie, sprijină autorităţile în coordonarea forţelor de intervenţie şi a asistenţei internaţionale. AGERPRES