Nelu Tătaru: Săptămâna viitoare am putea asista la o plafonare a numărului de cazuri noi de infecţii cu SARS-CoV-2

Numărul cazurilor noi de coronavirus ar putea ajunge săptămâna viitoare la o plafonare, după care, cel mai probabil, trendul ar putea deveni unul descrescător, singura condiţie ca acest scenariu să devină realitate fiind ca populaţia să respecte regulile sanitare impuse de autorităţi, respectiv distanţarea socială, purtatul măştii de protecţie în spaţiile aglomerate şi spălatul pe mâini cu apă şi săpun, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. “Sperăm ca în următoarea săptămână să putem asista la o stabilizare a numărului de cazuri şi să ne îndreptăm spre un parcurs descendent, dar depinde doar de noi toţi să putem ajunge la acest nivel”, a declarat ministrul, care a subliniat că unităţile medicale au capacitatea de a gestiona numărul mare de cazuri de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 înregistrate în ultimele zile. “Putem gestiona acest număr de cazuri, dar repet ceea ce am spus de fiecare dată, nu se tranşează această problemă în spital. Aici corpul medical spitalizează, tratează, evaluează, externează, avem din păcate şi decese. Se tranşează în faza de prespital, acolo unde se produce transmitere şi apar cazurile infectate. Recurg la acelaşi îndemn de a respecta regulile, de a purta mască în spaţiile închise, în mijloace de transport în comun, la locul de muncă, în spaţiile deschise aglomerate”, a precizat Nelu Tătaru. Referindu-se la situaţia din secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) din spitale, ministrul Sănătăţii a recunoscut că sunt judeţe în care în ultimele zile s-a ajuns la capacitatea maximă, însă au fost găsite soluţii pentru transferul pacienţilor la alte unităţi medicale. “Sunt spitale în care se lucrează la capacitate maximă, cum a fost cel din Galaţi. Sunt cele din Ploieşti, Piteşti, care sunt pline. Cel din Timişoara, când am fost acum două zile, avea o capacitate de şase din 12 locuri. În general, sunt acele judeţe pe care le ştim: Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Galaţi, Braşov şi Bucureşti. Iaşiul are un parcurs pe care îl vedem, cu toate paturile ocupate, dar niciun pacient nu este pe ventilator. Înseamnă că avem o situaţie intermediară, care este ventilaţie non-invazivă, dar suportul de oxigen este absolut necesar în această patologie. În măsura în care avem o evoluţie favorabilă, aceşti pacienţi sunt trecuţi pe secţii, iar cei care se agravează ocupă aceste paturi”, a spus ministrul .”Acolo unde a fost lipsă de locuri în ATI ,am dirijat şi către Sibiu şi către Oradea, către Cluj. În această săptămână am fost în vizită la Cluj, Timişoara, Iaşi, pentru a putea vedea şi capacitatea de extindere a ATI şi pentru a identifica, să spunem, şi spitale de linia a patra care să preia pacienţi la un moment dat. Suntem pregătiţi pentru aceste situaţii dar, repet, nu trebuie să ne lăsăm în această bază. Această pandemie se tranşează în prespital”, a mai spus Nelu Tătaru. Ministrul Sănătăţii a fost prezent, sâmbătă, la Iaşi, unde a vizitat Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe “Sfântul Spiridon” şi Spitalul de Boli Infecţioase şi s-a întâlnit cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică. (E.M.)