Începând de săptămâna viitoare, Spitalul Clinic Militar de Urgenţe din “Dr. Iacob Czihac” din Iaşi va avea alocat un număr de 16 paturi pentru internarea pacienţilor cu COVID-19, existând posibilitatea ca, în perioada următoare, această capacitate să fie mărită până la 40 de locuri, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. Într-o conferinţă de presă susţinută a Prefectură, acesta a precizat că a purtat discuţii în acest sens cu omologul său de la Ministerul Apărării Naţionale, Nicolae Ionel Ciucă, în vederea amenajării unui corp de clădire destinat pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. “Am evaluat Spitalul Militar de la Iaşi, cu acordul domnului ministrului Nicolae Ionel Ciucă, pentru a putea introduce, sper cât mai curând, chiar de mâine (duminică – n.r.) sau de luni, în circuitul suport COVID a unui corp de clădire. În acelaşi timp, am evaluat posibilitatea ca unele cazuri cu simptomatologie uşoară şi medie care vin din alte judeţe să poată fi redirecţionate în acele judeţe, penru a putea păstra spitalele din Iaşi efectiv pentru cazurile severe şi critice”, a precizat ministrul Sănătăţii, care a adăugat că în spitalele ieşene există, la această oră, 378 de paturi pentru pacienţii cu COVID-19, aproape toate ocupate. “Am evaluat situaţia de la Spitalul de Boli Infecţioase, ne-am deplasat la Spitalul Militar, am fost şi la Spitalul de Recuperare şi la Spitalul Judeţean Sfântul Spiridon. Capacitatea este aproape de maxim la nivelul municipiului Iaşi, însă vestea bună este că în acest moment nu avem niciun pacient pe ventilator în secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă. Înseamnă că este o patologie care poate fi controlată în acest moment, dar să nu uităm că în medicină există bolnavi, nu boli, iar evoluţia poate fi nefastă uneori”, a declarat Nelu Tătaru. Ministrul Sănătăţii s-a aflat, sâmbătă, la Iaşi, unde a vizitat, printre altele, Spitalul Clinic Judeţean “Sfântul Spiridon” şi Spitalul de Boli Infecţioase şi s-a întâlnit cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică. (E.M.)