ASASINUL DIN UMBRĂ

Încep să apară din ce în ce mai pregnant bâlbâielile celor care împart resursele în România, țară aflată la răscruce de drumuri de pământ, de asfalt sau cele mai vechi construite acum o sută de ani de către nemți sau suedezi. Acestea din urmă, culmea ironiei, sunt și cele mai bune, drumurile cele mai bine păstrate în rigorile căilor terestre practicabile,
Regele Carol I ne-a construit sistemul de căi ferate, care ne-a ferit toate colțurile țării de izolare, de însingurare, oferindu-ne astfel o șansă pe care nu au avut-o alții, la o dezvoltare armonioasă a întregii țări, eliminând ignorarea unor regiuni ale țării pe motiv de lipsă drumuri spre acele locuri, unde cândva doar calul mai ajungea pe cărări puțin bătute, spre creierul munților sau în văgăunile adâncite în luncile mioritice.
Peste tot în țară se mișcă pământurile, în sensul nisipurilor mișcătoare, a acelor capcane care nu ezită să ne absoarbă, să ne fure, să ne înghită.
Dincolo de răbufnirile politice, dincolo de lupta pe care suntem în stare să o înțelegem într-un an electoral, există și această presiune greu de ignorat pe care o exercită asupra societății lupta la baionete cu noul coronavirus. Existența acestui nou pericol pare să fie suficientă pentru a ne trezi, pentru a ne deștepta în sensul vorbirii aceleași limbi pentru a ne face înțeleși. Nu este vorba acum despre cine ajunge primul la linia de sosire și nici despre cât de buni sunt unii și cât de răi au ajuns să fie alții.
Vechile metehne cu ajutorul cărora se încearcă spălarea aproape instantaneu a păcatelor făcute de cei care astăzi sunt în opoziție și înnegrirea timpului prezent cu cu o guvernare lipsită de performanțe, prin marile bâlbe gestionate în ultimele opt luni.
Pe fondul acestor încordări, a instrumentelor legale (pe care clasa politică este îndreptățită să le folosească) opoziția încearcă să intre pe câmpul de luptă electorală cu o moțiune de cenzură construită în logica poemului uraniană: ”Un om din Tecuci avea un motor,
dar nu i-a folosit la nimic” . Între timp, se moare în țară, cu o mișcare uniform accelerată. Virusul, care în manifestările hilare ale unora nu există, ucide cam 10% de pacienți de la ATI! Cifra zilnică este pe cât de mare pe atât de gravă, ea baleind în jurul cifrei de 40 de decese pe zi, ceea ce nu poate fi decât un adevăr îngrijorător, fără a aminti adevărul prin care pierderea vieții unui singur om este de neiertat pentru societatea care nu a reușit să-l salveze!
Moartea vine și prin gesturi criminale asupra unor lideri ai clanurilor formate din infractorii patriei, acei oameni care nu au nici un Dumnezeu când se confundă cu legea, simțindu-se și comportându-se ca atare, mai presus decât norma. Asemenea politicienilor, interlopii consideră că ei nu trebuie să respete legea. Aceeași atitudine ca a politicinilor, care pozează ca având mai multă școală, chiar dacă interlopii tuciurii sunt de fapt scursura toxică a timpului prezent.
Moartea supranumitului Emi Pian, șeful clanului interlopilor bucureșteni, clan care nu se ocupă cu promovarea culturii țiganilor în Europa, ci, asemenea celorlalte personaje, dovedește un accentuat caracter infracțional, mai mult sau mai puțin ascuns, funcție de cât de bazați au reușit ei să fie, față de cei care împart resursele guvernamentale.
La înmormântarea amintită statul român a cheltuit mai mult decât a cheltuit cu înmormântarea Regelui Mihai. Chiar dacă s-ar putea descoperi o anumită exagerare, aceasta este fezabilă, atâta timp cât celălalt Rege inventat de moarte, Emi Pian, a fost apărat de polițiști și de jandarmi de parcă ar fi încercat cineva să-l învie!
Uneori temerile noastre nu fac altceva decât să multiplice așteptările, provocând modificări nedorite, aruncând în brazdă nu o simplă sămânță ci, dintr-odată, o căldare de semințe. Suntem prinși în această capcană pusă pentru mistreți sau pentru balauri, fără ca să știm cum se deschide, cum se poate ieși, cum se poate scăpa de ghearele ascuțite, între care am nimerit sau am fost împinși.
Lupta a început. Lupta continuă. Ca în orice luptă există învingători și învinși. Victime și răniți, lacrimi și durere, teroare și eliberare.
Acest amestec între voința politică și voința medicilor, de a pune călcâiul pe aorta virusului, oferă în ansamblul privirii acel moment de neînțeles, de neconceput, făcând posibilă manipularea, dușmanul acestui mileniu care este de fapt asasinul din umbră,
ADI CRISTI