Peste 1,3 milioane de aplicări pentru joburi au fost înregistrate în luna iulie pe platforma de recrutări online eJobs, cu 50% mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES.
Numărul de aplicări reprezintă un record-istoric, menţionează reprezentanţii eJobs.
„A crescut atât numărul mediu de aplicări pe candidat, cât şi numărul efectiv de candidaţi disponibili. Astfel, în iulie au fost 142.000 de candidaţi care şi-au căutat un job la noi pe platformă. Dintre aceştia, aproape 33.000 au fost candidaţi noi, care nu au avut până acum cont pe eJobs şi care, cel mai probabil, în ultimii ani nu au fost interesaţi de schimbarea jobului. Numărul de candidaţi noi este cu 20% mai mare decât în luna iunie”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România, citat în comunicat.
Vânzările rămân domeniul care atrage cel mai mare număr de aplicări, urmat de relaţii clienţi / call center, administrativ / logistică, back office, financiar / contabilitate şi internet / e-commerce. Cele mai multe aplicări au venit din partea candidaţilor din Bucureşti, Clujul fiind al doilea cel mai activ judeţ. Lista continuă cu Timiş, Braşov, Iaşi, Constanţa şi Prahova.
„La începutul verii am observat o schimbare extrem de interesantă în comportamentul candidaţilor, anume că vârsta primei angajări scade şi că devin din ce în ce mai activi cei foarte tineri, din segmentul de vârstă 18-24 de ani. Tendinţa nu doar continuă, ci se şi accentuează, iar în luna iulie, numărul de aplicări venite din partea acestor tineri este dublu faţă de numărul de aplicări corespunzătoare celor cu vârste cuprinse între 36-45 de ani şi foarte apropiat de categoria de candidaţi din segmentul 25-35 de ani, cei care au fost, dintotdeauna, fără excepţie, cei mai activi pe piaţa muncii”, a mai arătat Badea.
Potrivit acestuia, vorbim, concret, de 410.000 de aplicări venite dinspre candidaţii 18-24 versus 514.000 de aplicări primite de la cei care au între 25 şi 35 de ani. În plus, creşterea pe această categorie este semnificativ mai mare şi faţă de luna iunie, când candidaţii între 18 şi 24 de ani au avut 300.000 de aplicări înregistrate pe eJobs.ro.
Aceste numere spun foarte multe despre felul în care ultima jumătate de an a schimbat piaţa muncii şi despre cât de important a fost acest semnal de alarmă pentru cei tineri, care, până nu demult, tratau cu mare lejeritate tema primei angajări, au explicat oficialii companiei de recrutare.
În luna iulie, au fost postate 27.000 de joburi pentru România şi străinătate. Cele mai multe (aproape 7.000) au fost în vânzări. Transport / distribuţie, administrativ / logistică, producţie, construcţii / instalaţii şi relaţii clienţi / call center au fost alte domenii care au avut, fiecare, între 3.000 şi 4.000 de poziţii deschise, luna trecută.
În acest moment, peste 17.000 de locuri de muncă pentru Romania şi străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro. AGERPRES