Breaking News

Cererea DIICOT de redeschidere a anchetei în dosarul ’10 august’ nu ajunge direct la Tribunalul Bucureşti, ci va întârzia cel puţin o lună

Cererea DIICOT de redeschidere a anchetei în dosarul ’10 august’ nu ajunge direct la Tribunalul Bucureşti, ci va întârzia cel puţin o lună la Instanţa supremă pentru soluţionarea unui recurs la o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, luni, că nu are competenţa materială să judece cererea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul ’10 august’, procesul fiind mutat la Tribunalul Bucureşti.

Tot luni, Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă o cerere formulată de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală).

Cum decizia de respingere a sesizării Curţii Constituţionale nu este definitivă, Sebastian Cucoş a făcut recurs, care va fi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă a stabilit însă peste o lună, respectiv 17 septembrie, soluţionarea recursului făcut de Sebastian Cucoş. Abia după soluţionarea acestui recurs, dosarul va fi trimis la Tribunalul Bucureşti.

Procurorul şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat parţial, săptămâna trecută, soluţia de clasare a dosarului ”10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Dacă decizia DIICOT va fi confirmată de un judecător, procurorii vor redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române; comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Aceştia vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

De asemenea, dosarul se va redeschide sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.

În ordonanţa de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explică faptul că procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în dosarul ”10 august” şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii.

Giorgiana Hosu arată că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari.

De asemenea, nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali – şi anume Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan.

În plus, spune Giorgiana Hosu, nu au fost readministrate probele strânse de Parchetul Militar.

Giorgiana Hosu mai spune că nu au fost solicitate mai multe probe de natură tehnică, în condiţiile în care o parte din înregistrările video aflate la dosar nu au putut fi accesate. AGERPRES