China a relaxat condiţiile de intrare pentru cetăţeni din 36 de ţări europene

China a relaxat condiţiile de intrare pentru cetăţeni din 36 de ţări europene, facilitând accesul la viză pentru persoanele care deţin deja un permis de şedere dar au rămas blocate în străinătate timp de patru luni din cauza epidemiei, relatează miercuri France Presse.

China, unde noul coronavirus a apărut la sfârşitul anului 2019, şi-a închis graniţele la sfârşitul lunii martie în timp ce epidemia încetinea acasă, dar se răspândea în multe ţări. Străinii cu permise de şedere chineze au rămas blocaţi în afara ţării fără a putea să se întoarcă în China.

Dar mai multe ambasade chineze din Europa au publicat miercuri pe website-ul lor un comunicat ce stipulează că persoanele cu permise de şedere valabile ar putea acum “aplica pentru o viză gratuită chineză”.

De la sfârşitul lunii martie, unii străini au reuşit să se întoarcă în China, precum diplomaţii sau oameni de afaceri, tehnicieni sau profesori. Dar ei aveau nevoie de o scrisoare de invitaţie din partea autorităţilor locale, ce putea fi complicat de obţinut, iar viza se plătea.

Comunicatul difuzat de ambasada din Germania precizează că această scrisoare de invitaţie nu mai este necesară pentru obţinerea vizei.

Cu toate acestea, cei care se întorc vor trebui să-şi procure biletele de avion, al căror preţ a crescut în ultimele luni.

Pe lângă închiderea graniţelor, Beijingul a ordonat la sfârşitul lunii martie o reducere drastică a legăturilor aeriene internaţionale, limitată la una pentru fiecare companie aeriană, per ţară şi pe săptămână.

Cu toate acestea, a avut loc o relaxare recentă, în special pentru Air France, care va putea opera trei legături săptămânale între China şi Franţa de la sfârşitul lunii august.

O carantină de 14 zile rămâne în vigoare la sosirea în China pentru oricine ce vine din străinătate.

În timp ce pandemia are tendinţe de creştere în Europa, China a eradicat practic epidemia pe teritoriul său şi ţara a anunţat joi doar 25 de cazuri noi de contaminare, dintre care 16 la persoane venite din străinătate.

Niciun deces nu a fost înregistrat în China de la jumătatea lunii mai, potrivit datelor oficiale. Cu toate acestea, focare de contaminare au apărut între timp în mai multe zone, inclusiv la Beijing, în nord-est şi nord-vestul ţării.

Bilanţul epidemiei în China se ridică oficial la aproape 85.000 de contaminări, dintre care 4.634 de decese. AGERPRES