Petru Movilă este candidatul PMP pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi

Candidatul PMP pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi la alegerile din 27 septembrie va fi deputatul Petru Movilă, preşedintele organizaţiei judeţene a partidului. Anunţul a fost făcut miercuri, într-o conferinţă de presă, în care a fost anunţată şi candidatura din partea PMP a prof univ. dr. ing. Dorina Isopescu la funcţia de primar al municipiului Iaşi.  “Candidez pentru că am experienţa şi dedicaţia necesară pentru a ocupa cu succes această funcţie. Rezultatele activităţii mele ca parlamentar demonstrează clar că sunt un om al faptelor şi care are un grad de implicare cu mult peste cel al actualilor candidaţi. Legea privind construcţia Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş, construirea Spitalului Regional de Oncologie, înfiinţarea SMURD la Iaşi, construcţia viitorului spital de cardiologie sunt doar câteva din proiectele care au fost iniţiate de mine şi care au coalizat şi alţi colegi”, a declarat deputatul Petru Movilă. Candidatul PMP pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi la alegerile locale din 27 septembrie a precizat că, spre deosebire de ceilalţi candidaţi, nu a descoperit judeţul în precampanie.  “Ştiu judeţul Iaşi dintr-un colţ în altul, pentru că spre deosebire de ceilalaţi candidaţi nu am descoperit comunele în precampanie. Ştiu problemele fiecărei comunităţi în parte iar pentru proiectele derulate mulţi dintre actualii primari, din toate partidele, mi-au cerut sprijinul şi ajutorul, pentru că ai lor nici nu descoperiseră ministerele. Candidez pentru că experienţa mea poate fi schimbarea în bine de care Iaşul are nevoie, dar mai ales pentru că actuala conducere a Consiliului Judeţean Iaşi, prin persoana lui Maricel Popa, nu a făcut altceva decât să creeze haos şi dezastru în jurul fiecărui proiect gestionat. Va trece o perioadă bună de timp până când prejudiciul adus de Maricel Popa judeţului Iaşi va putea fi acoperit şi nu se va întâmpla decât cu multă muncă, răbdare, implicare şi dedicaţie”, a mai spus Movilă. (E.M.)