Reprezentanţii elevilor au transmis se opun iniţiativei legislative privind acordarea unor vouchere de 350 de lei pentru achiziţionarea uniformelor şcolare

Reprezentanţii elevilor au transmis miercuri că se opun iniţiativei legislative privind acordarea unor vouchere de 350 de lei pentru achiziţionarea uniformelor şcolare, adoptată cu o zi înainte de Senat, considerând că, fără luarea unor măsuri de securitate în şcoli, obligativitatea purtării uniformelor este „o formă fără fond”.

Consiliul Naţional al Elevilor precizează într-un comunicat transmis AGERPRES că s-a opus cu vehemenţă acestei propuneri încă din luna iunie, atunci când proiectul a fost înregistrat la Senat.

„În contextul economic actual, o astfel de măsură ar fi dezastruoasă, întrucât asigurarea sumelor prevăzute în proiectul de lege presupune o povară financiară semnificativă pentru bugetul de stat. Mai mult, ţinând cont de faptul că peste 900 de mii de elevi nu au acces la educaţie online, considerăm că alocarea fondurilor către această iniţiativă legislativă reprezintă un act de iresponsabilitate şi indiferenţă crasă a senatorilor faţă de elevii din România”, susţin reprezentanţii elevilor.

Aceştia critică faptul că, în lipsa unor alte măsuri de securitate prezente în şcoală – pază, monitorizare audio-video – instituirea obligativităţii purtării uniformelor şcolare de către elevi ‘reprezintă doar o formă fără fond’, ceea ce nu duce la creşterea calităţii actului educaţional, ci, în cel mai bun caz, va fi ‘doar un simulacru trist al unei asemenea creşteri’.

„Suntem consternaţi de iresponsabilitatea senatorilor care au votat acest proiect de lege. Acestea sunt nevoile educaţiei din România? Acestea sunt priorităţile financiare ale statului român? Începutul anului şcolar ne bate la uşă; în şcoli va fi nevoie de materiale de protecţie sanitară, de device-uri conectate la internet, de infrastructură şcolară şi de multe altele. Stimaţi deputaţi, dacă sunteţi cu adevărat preocupaţi de soarta elevilor din România, vă solicităm respingerea acestei inţiative legislative. Elevii au nevoie de acces la educaţie de calitate, nu de uniforme care să arate bine în poze!”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.

Senatul a adoptat marţi, în şedinţa de plen, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ prin care se acordă fiecărui elev din învăţământul general obligatoriu de stat 350 de lei anual pentru uniforma stabilită de şcolile unde învaţă. Actul normativ urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES