Reputatul institut german specializat în boli infecţioase, Robert Koch Institute, apreciază că un vaccin împotriva noului coronavirus ar putea fi disponibil cel mai devreme în această toamnă, dar a avertizat că aducerea sub control a pandemiei va fi un proces de durată, potrivit Reuters.

”Previziunile preliminare sunt că este posibil ca în toamnă să fie disponibile mai multe vaccinuri”, a anunţat Robert Koch Institute într-un comunicat publicat pe site-ul său, referindu-se la eforturile globale de a aduce pe piaţă produse de imunizare.

”Ar fi periculos în acest moment să credem că vaccinarea din toamna anului 2020 poate controla pandemia”, avertizează institutul.

Impactul vaccinului, unul limitat. Imunizarea, pe termen scurt

Impactul oricărui vaccin ar fi limitat din cauza mutaţiilor virale sau pentru că primele produse de pe piaţă ar putea oferi numai o imunizare pe termen scurt, a adăugat institutul.

Compania germană de biotehnologie BioNTech, care lucrează cu grupul farmaceutic american Pfizer la un nou vaccin, a reiterat marţi că intenţionează să solicite autorizarea de urgenţă sau aprobarea unui vaccin cel mai devreme în luna octombire, dacă studiile clinice aflate în desfăşurare vor avea succes.

Tot marţi, Rusia a devenit prima ţară din lume care a aprobat un vaccin pentru Covid-19, fără să producă datele unui studiu clinic de fază finală, ceea ce a provocat îngrijorare în rândul mai multor experţi în domeniul sănătăţii la nivel mondial.