24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
De șapte luni, cu toate zilele și nopțile din dotare, medicii luptă cu noul coronavirus, de parcă această luptă ar vrea să se ia la întrecere cu inevitabila respirație, fără de care ne-am întări mâinile pe piept, într-o găsire a odihnei veșnice, pe deplin iertătoare.
Medicii au ajuns să traverseze într-o clipă distanța dintre agonie și extaz, dus-întors, trecând de la aplauzele la scenă deschisă, în perioada romantică a lunilor martie, aprilie, mai, la puricarea și cercetarea organelor de control ale unui regim politic care începe să aplice slăbirea forțată prin inaniție.
Ieșind din metaforă ajungem să fim martorii, dar și actorii unuia dintre cele mai mari imposturi, pe fondul luptei cu dușmanul nevăzut, dar și a deprecierii încrederii populației în luptătorii în halate albe, care au decis să fie și porta vocea politică a profesiei lor. Această nouă dimensiune a specialistului este de fapt veriga slabă a încrederii pe care cetățeanul simte că o pierde, că îi alunecă sub talpă, trântindu-l pur și simplu de pământ.
Un astfel de personaj care după luna mai a intrat în corzi, primind lovituri năucitoare din toate direcțiile, chiar dacă el vine înspre noi de pe soclul unui mit, a unui om care s-a pus la dispoziția salvării oamenilor, creând acest ”dispozitiv” SMURD, cu care și-a demonstrat măiestria, priceperea și solidaritatea cu cei aflați în nevoi.
Acum personajul principal s-a trezit în mijlocul arenei, încolțit de neîncredere, de hienele care erau de serviciu în a sfâșia pe oricine le iese în cale, indiferent de rolul acestora în bătălie. Raed Arafat din erou riscă să se transforme într-o inevitabilă victimă. El ne spune astăzi că riscăm să repetăm scenariul din Italia și Spania, atunci când medicii erau puși în situația de a decide cine trăiește și cine moare, cine câștigă un loc la ATI și cine este lăsat în grija preoților. Sistemul nostru medical nu este unul comparabil cu cele din țările mai sus amintite. Este unul cârpit, construit conjunctural, fără acele conexiuni care i-ar fi permis să devină un tot unitar.
„De ce ne e teamă nouă? Totuși, există limite ale sistemului. Limitele acestea, indiferent cât vrei să crești capacitatea sistemului, sunt anumite componente ale lui pe care n-ai cum să le dublezi sau să le triplezi. Poți să crești numărul paturilor, poți să crești orice, dar nu poți crește numărul personalului. Da, putem să apelăm la un sprijin dacă alții sunt mai puțin afectați decât noi, dar asta e o chestie pe o perioadă limitată. Speranța noastră este să nu ajungem să ducem sistemul la un stres maxim și să păstrăm sistemul, totuși, cât mai posibil cu capacități de rezervă rămase și posibile să fie folosite. Dacă ajung să am toate paturile de terapie intensivă ocupate, vom ajunge la poveștile adevărate pe care le-am auzit din alte părți, în care ai doi bolnavi pe un ventilator sau să alegi între un bolnav și altul pe cine intubezi, pe cine ventilezi. Noi nu vrem să ajungem la asta”.
Am lucrat intens împreună, ca să creștem numărul paturilor de terapie intensivă. Am reușit la București. S-a intervenit de la nivel de premier chiar și s-a monitorizat situația. La București am crescut prin activarea secției modulare de la Elias, implicarea Spitalului Ilfov cu vreo 15 paturi de terapie intensivă, suplimentara Ministerului Apărării – aici a venit cu o suplimentare de șapte paturi la ROL 2 peste cele 16 pe care le avea.
La Cluj, la Mureș câte 20, 20 și ceva de paturi în plus de terapie intensivă. Deci toate acestea au venit tocmai ca să putem absorbi și au fost de bun augur.
De ce? Pentru că am putut să le folosim. Noi am transferat pacienți cu elicopterele de la sud, în Ardeal, la Mureș, la Cluj, chiar la Timișoara, în alte părți.
Noi am făcut o echilibristică între zona foarte afectată și zonele care la momentul acesta sunt mai puțin afectate, tocmai ca să dăm fiecărui pacient șansa să fie tratat corect într-un pat de terapie intensivă”, a mai spus Raed Arafat.
De cealaltă parte a ieșit din nou la atac lupii, care au simțit mirosul istoricei fraze: ”Trebuiau să moară oameni!” Și oamenii au murit și mor în continuare, cu o viteză uniform accelerată, din ce în ce mai mare. Politicienii cred că acest sacrificiu trebuie valorificat, amintind astfel că ei de fapt sunt niște animale politice și asemenea menirii lor, au în sângele lor acest dureros comportament, de a nu fi umani, de a nu sluji la curțile Milei, ci, din contra, sunt nemiloși, cruzi, sadici, greu de oprit, dominați doar de instinctul sălbăticiei de a lua totul de pe masa, cu dușmănie și sete continuă de răzbunare.
Nu cred că este timpul să ne scoatem, săbiile, atâta timp cât altul este dușmanul nostru comun de azi. Nu trebuie să lovim în singura forță care luptă pentru noi, chiar dacă de jur împrejurul ei se joacă un altfel de barbut în care miza este pierderea bunului simț, singurul în stare să ne oprească acolo unde legea nu mai poate să pătrundă.
ADI CRISTI
