Ministerul Culturii a informat că nu are conturile blocate şi îşi desfăşoară activitatea în mod normal

Ministerul Culturii a informat, vineri, că nu are conturile blocate şi îşi desfăşoară activitatea în mod normal, iar drepturile salariale câştigate în instanţă de o parte dintre salariaţi vor fi achitate.

„Ministerul Culturii face precizări cu privire la informaţiile apărute în presă, conform cărora ar avea conturile blocate. Precizăm că, în acest moment, ministerul nu are conturile blocate şi îşi desfăşoară activitatea în mod normal. Drepturile salariale câştigate în instanţă de o parte dintre salariaţi vor fi achitate conform OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Culturii transmis AGERPRES.

Potrivit ordonanţei, aminteşte ministerul, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2021, se realizează astfel: în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5%; în al doilea an – 10%; în al treilea an – 25%; în al patrulea an – 25%; în al cincilea an – 35%.

Ministerul Culturii a adăugat că a făcut toate demersurile necesare, iar salariaţii îşi vor primi drepturile. În următoarea perioada urmează să fie achitate primele două tranşe, se mai arată în comunicat. AGERPRES