PNL a depus în cursul zilei de astăzi la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) lista cu candidaţii partidului pentru funcţia de consilier judeţean la alegerile locale din 27 septembrie. “Cap de listă” este deputatul Costel Alexe, actualul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL. Pe listă se mai regăsesc o serie de actuali consilieri judeţeni, printre care Romeo Vatră, Liviu Bulgaru, Sorin Afloarei, Constantin Şerban, Maria Cabalău, Petru Avram, Marius Minea sau Magdalena Lupu, dar şi o serie de persoane care nu au mai făcut până acum politică, cum ar fi, de exemplu, Andrei Apreutesei, directorul Ateneului Naţional din Iaşi sau Daniel Şandru, fost director al departamentului “Centenar” din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi. După depunerea candidaturilor, deputatul Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, cel care deschide lista PNL pentru Consiliul Judeţean Iaşi, a susţinut o scurtă conferinţă de presă, alături de candidatul partidului la funcţia de primar al municipiului Iaşi la alegerile din 27 septembrie, actualul edil Mihai Chirica. „Eu cred că toți ieșenii din municipiul Iași, din comunitățile județului nostru, din tot județul Iași, credem cu tărie că 2020 este anul în care e timpul Iașului. E timpul Iașului pentru că cred că prea mult timp a trecut, timp în care s-au acceptat decalajele dintre vestul și estul țării, dintre estul Europei și vestul Europei, iar în momentul de față consider că timpul nu mai are răbdare. Ieșenii și-au pierdut încrederea și speranța în ultimii ani pentru că au tot susținut, au tot votat oameni care au promis și au uitat să mai facă. Diferența dintre noi și PSD este că noi în doar câteva luni de guvernare nu doar că am deblocat proiecte, ci avem și rezultate concrete. Partidul Național Liberal vine astăzi în fața ieșenilor cu o echipă de consilieri municipali și județeni de foarte bună calitate, oameni onești, oameni de bună credință, oameni care pun interesul cetățeanului înaintea interesului propriu. Vreau să-i mulțumesc și să-l asigur de tot sprijinul meu și al echipei pe cel care va conduce încă cel puțin patru ani municipiul Iași. Pe cel cu care fac astăzi echipă, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, și pe toți ieșenii, atât din municipiu, cât și din județ, că toate proiectele lor vor fi prioritare pentru noi. Aș vrea să le mulțumesc tuturor ieșenilor pentru că în ultimii ani și-au recăpătat încrederea în Partidul Național Liberal, ne-au învestit cu votul și încrederea lor la alegerile europarlamentare au susținut Klaus Iohannis și un guvern Ludovic Orban care a reușit în doar câteva luni să recupereze toate termenele, proiectele și banii europeni pe care puteam să-i pierdem. Ne-au susținut în această campanie de strângere de semnături și vreau să le mulțumesc tuturor de pe întreg cuprinsul județului nostru. Și să-i asigurăm că împreună cu această echipă, împreună cu partenerul meu, primarul municipiului Iași, vom duce proiectele județului nostru mai departe. Fie că vorbim de șoseaua de centură, autostrada unirii, sectorul Ungheni-Iași-Tg. Neamț, fie că vorbim de autostrada A7 , de la Pașcani spre Ploiești, fie că vorbim de modernizarea Aeroportului Internațional Iași și multe altele vor fi prioritare pentru noi. Consider că echipa Mihai Chirica – Costel Alexe este de departe cea mai omogenă, cea mai unită echipă și cel mai important: este hotărâtă să schimbe fața județului nostrum”, a spus Costel Alexe. (E.M.)
Lista completă a candidaţilor PNL pentru Consiliul Judeţean Iaşi
- Alexe Costel
- Vatră Gheorghe-Romeo
- Bulgaru Liviu-Gabriel
- Apreotesei Andrei
- Năcuță Sorin
- Olaru Georgeana-Lăcrămioara
- Ciobăniță Eugen
- Trandafirescu Sorin-Alexandru
- Afloarei Sorin-Alexandru
- Șandru Florin-Daniel
- Șerban Constantin
- Cabalău Maria
- Avram Petru
- Minea Marius-Dănuț
- Dangă Marius-Sorin
- Flutur Sorinel-Georgel
- Lupu Magdalena
- Fotea Constantin
- Pricope Petru-Ovidiu
- Dolachi-Pelin Constantin