Breaking News

Vlad Filat a fost reales preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova

Vlad Filat a fost ales președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova, în cadrul Congresului formațiunii. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele PLDM, Alexandru Bujorean, pe pagina sa de Facebook. „Vlad Filat, ales de Congresul PLDM în fruntea partidului pe care l-a fondat! Bine ați revenit, domnule președinte”, a menționat acesta. Vlad Filat nu a făcut, deocamdată, nicio declarație în acest sens. „Am permis prea multe, ne-au lovit pe nedrept și nu am răspuns pe măsură. Ținta nu am fost doar eu, ținta a fost PLDM. Da, ne-au exclus de la guvernare, m-au băgat la pușcărie, dar, politic, nu ne-au învins niciodată. Cred profund că PLDM are capacitatea de a redeveni un actor politic de referință. În acest sens, scrutinul prezidențial din toamnă poate fi un exercițiu electoral important, însă alegerile parlamentare anticipate vor fi un exercițiu electoral de-a dreptul vital”, a declarat Vlad Filat la Conferința Organizației Teritoriale a PLDM din Criuleni, care a avut loc la mijlocul lunii iulie. Cembrie La începutul lunii decembrie, Vlad Filat, condamnat la nouă ani de pușcărie pentru abuz de putere, a fost eliberat din închisoare, după patru ani de detenție. Pe 15 octombrie 2015, în sala de ședințe a legislativului, în baza unui autodenunțului lui Ilan Șor, procurorul general de atunci, Corneliu Gurin a solicitat ridicarea imunității lui Vlad Filat. În urma votului, fostul premier a rămas fără imunitate. În plenul legislativului, Vlad Filat a susținut un discurs, prin care, fostul premier spune că toată clasa politică „va sări în aer”. Vezi discursul integral al fostul liderul PLDM, Vlad Filat, AICI. Vlad Filat a declarat atunci că se aștepta la un asemenea scenariu și a lăsat să se înțeleagă că acesta este orchestrat de către fostul prim-vicepreședintele PD de atunci, Vlad Plahotniuc. Totodată, Filat a spus public că Plahotniuc deține controlul asupra Procuraturii Generale, CNA și întregului sistem judecătoresc, cu ajutorul cărora îi manipulează pe mulți deputați și nu doar. Vlad Filat a fost învinuit de trafic de influență şi corupere pasivă. La 27 iunie 2016, Vlad Filat a fost condamnat de către magistrații judecătoriei Buiucani, la nouă ani de închisoare. Ulterior decizia a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție. După epuizarea tuturor căilor de atac naționale, pe data de 9 august 2018, Vlad Filat a depus cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). Pe data de 9 ianuarie 2019, CtEDO a decis examinarea cererii depuse de Vlad Filat în regim prioritar. Politicianul s-a plâns la CtEDO de încălcarea dreptului la libertate şi siguranţă, dar şi de încălcarea dreptului la viaţă privată. După examinare, CtEDO a redus pedeapsa cu 685 de zile, adică un an şi zece luni. (sursa: www.unimedia.info)