Alte 412 cazuri noi de infectare cu COVID-19 în Republica Moldova. 497 de pacienți rămân în stare gravă

412 cazuri noi de infecție cu COVID-19 au fost confirmate miercuri în Republica Moldova, iar bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 30 789 de îmbolnăviri, potrivit datelor făcute publice de Ministerul Sănătății. Printre persoanele diagnosticate pozitiv astăzi sunt 20 de angajați din sistemul de sănătate. Până acum 3796 de lucrători medicali s-au îmbolnăvit de COVID-19, iar 42 dintre aceștia au decedat din cauza maladiei. Autoritățile din sănătate n-au raportat nici un caz de deces astăzi. Până acum 908 persoane au pierdut lupta cu virusul. (sursa: www.radiochisinau.md)