Lukaşenko ordonă guvernului să pună capăt tulburărilor şi să întărească frontierele

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ordonat miercuri guvernului să pună capăt tulburărilor în ţară şi să întărească frontierele, în a 11-a zi de proteste ale opoziţiei care contestă rezultatele alegerilor prezidenţiale de la 9 august, relatează AFP. „Nu trebuie să mai avem tulburări la Minsk. Oamenii sunt obosiţi şi cer pace şi linişte”, a declarat Lukaşenko, după o reuniune a Consiliului de Securitate din Belarus, potrivit informaţiilor transmise de agenţia de stat Belta. „Majoritatea zdrobitoare a populaţiei este obişnuită să trăiască într-o ţară calmă şi trebuie să aducem din nou calmul în această ţară”, a adăugat el, pe fondul manifestaţiilor cotidiene ale opoziţiei. El a ordonat, de asemenea, întărirea controalelor la frontiere „pentru a împiedica militanţi, arme, muniţii sau bani provenind din alte ţări să intre în Belarus pentru a finanţa revoltele”. Lukaşenko a mai cerut armatei să acorde „o atenţie specială mişcărilor de trupe ale NATO pe teritoriul Poloniei şi al Lituaniei”, două ţări frontaliere cu Belarus. El a adăugat că aceasta nu trebuie „să ezite să dirijeze forţele armate şi echipamentele în direcţia mişcărilor lor”. De asemenea, el a cerut guvernului „să se asigure de buna funcţionare a întreprinderilor” după ce opoziţia a lansat un apel la grevă urmat în mai multe industrii vitale pentru economia belarusă. Declarat oficial învingător cu peste 80% din voturi la finalul alegerilor prezidenţiale contestate, Lukaşenko, la putere din 1994, se confruntă cu o presiune în creştere atât în Belarus, cât şi în străinătate. El a respins în mai multe rânduri ideea unei plecări de la putere.  (sursa: AGERPRES)