Breaking News

Parlamentul a votat din nou pentru dublarea alocațiilor. Creșterea etapizată propusă de Guvern a fost respinsă

Camera Deputaților a respins miercuri, în calitate de for decizional, Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile au fost mărite cu 20% de la 1 august. Dacă legea de respingere a Ordonanței de Urgență este promulgată de președinte, intră în vigoare legea inițială prin care alocațiile au fost dublate. Grupul de deputați USR s-a abținut de la vot, PSD a votat „pentru” iar PNL „împotrivă”. Proiectul de respingere a trecut cu 166 de voturi „pentru”, 63 „împotrivă” iar 29 de deputați s-au abținut. Procedural, legea de respingere a Ordonanței de urgență, după ce trece de cele două camere ale Parlamentului, merge la promulgare la președinte. Legea poate fi contestată la CCR sau retrimisă în Parlament. Până atunci, Ordonanța de urgență își produce efectele, iar alocațiile sunt mărite cu doar 20%. Doar după publicarea legii de respingere a ordonanței în Monitorul Oficial, alocațiile ar putea fi dublate. Premierul Ludovic Orban anunțase în deschiderea ședinței de Guvern de miercuri că Executivul trebuie să se pregătească pentru plata alocațiilor mărite. „În septembrie plătim și alocațiile mărite. Pentru alocațiile mărite trebuie să fim pregătiți să facem plățile la termen”, a spus acesta. La dezbaterile din plenul Camerei Deputaților parlamentarii puterii și cei din opoziție s-au contrat pe subiectul alocațiilor pentru copii și s-au acuzat reciproc. „Ați făcut un joc ieftin prin care președintele a promulgat legea dar guvernul nu o aplică. Nu copiii sunt vinovați pentru modul haotic în care Guvernul Orban a condus țara în ultimele 9 luni de zile. Până la urmă mă întreb pentru ce aveți bani? În timp ce împrumutați miliarde și miliarde de lei, spuneți că nu sunt bani pentru nimic”, a spus la dezbateri liderul de grup al PSD, Alfred Simonis. „Doar PNL a mărit alocațiile. PSD când e în opoziție mărește absolut orice. Românii înțeleg foarte bine acest joc politic”, a fost replica liderului PNL, Florin Roman. USR a acuzat, de la tribuna Parlamentului, că politicienii folosesc electoral subiectul dublării alocațiilor. „Pentru că se apropie alegerile mulți politicieni se folosesc de copii pentru a obține voturi mai multe”, a spus deputatul USR, Cristian Seidler. UDMR a votat împotriva ordonanței de urgență susținând dublarea alocațiilor. „Această dublare a alocațiilor este cuprinsă în lege și promulgată de președinte. Datoria parlamentului este legiferarea, datoria guvernului este să aplice legile și să nu modifice ceea ce prevede legea. UDMR cere respectarea legilor și dublarea alocațiilor pentru copii”, a declarat deputatul UDMR, Eva Csep. În cadrul dezbaterilor din plen, PNL a solicitat retrimiterea legii la comisie, însă propunerea liberalilor a fost respinsă. Potrivit Ordonanței adoptate recent de Guvern, de la 1 august alocațiile au fost majorate cu 20%. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani primesc 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022. (sursa: www.digi24.ro)