Candidatura lui Viorel Cataramă la Primăria Capitalei, invalidată de Biroul Electoral

Biroul Electoral al Circumscripției Electorale București a invalidat candidatura lui Viorel Cataramă în alegerile pentru Primăria Capitalei, precum și lista de candidați ai partidului său pentru Consiliul General. Anunțul a fost făcut pe Facebook chiar de către omul de afaceri, care promite că va ataca în justiție această decizie pe care o califică drept „ilegală și abuzivă”. Motivul respingerii candidaturii ar fi câteva zeci de semnături considerate a fi invalide. „Rog pe toţi membrii şi simpatizanţii noştri să aibă încredere în justiţie. Să avem credinţă că un astfel de abuz va fi sancţionat ca atare!” – îndeamnă Viorel Cataramă pe Facebook. Anterior, Biroul Electoral Central respinsese și înregistrarea semnului electoral al Mișcării Patrioților Români, partidul din partea căruia candidează Viorel Cataramă. Omul de afaceri a avut probleme cu înscrierea candidaturii și a semnului său electoral și la alegerile prezidențiale de anul trecut, când Biroul Electoral Central i-a respins inițial înregistrarea candidaturii și a semnului electoral, după ce peste 94.000 de semnături depuse au fost anulate, întrucât prezentau „elemente de similitudine evidente”. Ulterior, Viorel Cataramă s-a adresat CCR, care i-a dat câștig de cauză și a revenit în cursa prezidențială, unde a obținut puțin peste 0,50 la sută din voturi. (sursa: www.digi24.ro)