Medicii de familie propun înlocuirea programului “laptele şi cornul” cu programul “masca şi dezinfectantul”

Medicii de familie susțin că programul „Cornul şi laptele” ar fi bine să devină „Masca şi dezinfectantul”, în noul an școlar. Medicul de familie Gindrovel Dumitra spune că e ”foarte important ca părinții și autoritățile (…) să înțeleagă că masca și dezinfectantul sunt la fel de importante, poate chiar mai importante decât cornul și laptele”. Potrivit digi24, acesta declară: ”Dacă la școală se formează la un moment dat, atunci când se servește cornul și laptele, de exemplu, posibilitatea unei aglomerări sau ne dăm jos masca, pentru ca elevii să mănânce, iar copiii stau într-un spațiu închis fără mască, poate să apară o problemă în ceea ce privește transmiterea bolii. Noi nu spunem că trebuie eliminat programul Cornul și laptele, ci doar vrem să evidențiem importanța programului Masca și dezinfectantul (…) Există mijloace prin care putem adapta masca. O răsucire a elasticului în jurul urechii sau se poate folosi alt mijloc adițional, care să tragă mai în spate elasticul, pentru ca masca să fie pe față”. (sursa: www.dcmedical.ro)