Noi simptome că ai fost infectat cu SARS-CoV-2. Semnele despre care nu se știa până acum

Noi simptome care apar când ai COVID-19. Ce informații au transmis medicii. Potrivit noilor studii, se pare că ar exista mai multe simptome precoce, în afara celor deja cunoscute, cum ar fi tusea, febra și letargia. Primele simptome ale infectării apar într 2 şi 14 zile de la contaminare. Perioada în care toate simptomele îşi pot face apariţia se numeşte  perioada de incubaţie, timp în care se poate depista dacă persoana este bolnavă. Specialiştii au descoperit o nouă serie de simptome, în rândul persoanelor infectate cu coronavirus. Pacienţii confirmaţi cu COVID susţin că dacă ochii devin roşii, iritaţi, buzele exagerat de uscate, iar în interiorul gurii apar leziuni dureroase, este foarte posibil ca virusul să fie activ în organism. Prin urmare, dacă aspectul ochilor, buzelor şi al mucoasei bucale suferă modificări, este posibil ca infecţia să fie în corp. Oamenii de știință au descoperit că o treime dintre pacienții infectați, care au prezentat erupții cutanate pe mâini și picioare, au acuzat și crăpături în colțurile gurii. Acest simptom însă, apare preponderent spre sfârșitul bolii, la aproximativ două săptămâni de la apariția primelor simptome. Și la nivelul ochilor s-au raportat modificări semnificative, și anume conjunctivită, inflamație, uscăciune, usturime și înroșire, potrivit express.co.uk. (sursa: www.doctorulzilei.ro)