Lucrarea științifică intitulată „The Relationship between Exercise and Medication in Preventing Severe forms of COVID-19 Infection”, elaborată ca unic autor de medicul și conferențiarul universitar Bogdan-Alexandru HAGIU, de la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prezintă ipoteza medicală conform căreia exercițiile fizice practicate cu moderație pot preveni formele grave ale infecției cu COVID-19. Cercetarea este publicată în Journal of Pharmaceutical Research International, una dintre cele mai prestigioase publicații din acest domeniu. Articolul științific de tip revizie arată că mitocondriile, organite celulare ce produc energie, sunt atacate de virusul SARS-CoV-2, ceea ce poate duce la forme grave ale infecției, iar practicarea exercițiilor fizice (mai ales a celor de anduranță), le îmbunătățește funcționalitatea. Prin urmare, individul sănătos nu trebuie să adopte un stil de viață sedentar în timpul pandemiei, ci să practice exerciții fizice, cu moderație, chiar și la domiciliu, cel mai bine sub îndrumarea unui antrenor. Cu toate acestea, studiile de specialitate au arătat și că excesul, intensitatea crescută a activității fizice, poate avea efectul invers, de ușoară creștere a riscului de îmbolnăvire. Cercetări viitoare vor putea stabili dacă exercițiile fizice practicate cu moderație pot ajuta și la prevenirea agravării bolii pentru pacienții cu forme ușoare. Articolul complet poate fi consultat aici: https://www.journaljpri.com/index.php/JPRI/article/view/30616/57433