România a exportat, în primele cinci luni din 2020, cereale în sumă de 1,138 miliarde de euro, cu 30,1% mai mult comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Pe de altă parte, importurile de cereale s-au cifrat la 298,3 milioane de euro (plus 70,2%), rezultând un excedent de 840 milioane de euro. Exporturile de grâu şi meslin au totalizat 472,118 milioane de euro, reprezentând 41,4% din total exporturi de cereale, iar cele de porumb 592,457 milioane de euro (52% din total). În ţările din Uniunea Europeană au fost exportate, în perioada menţionată, cereale în sumă de 272,7 milioane de euro. Principalele destinaţii au fost Spania (41 milioane de euro), Italia (37,7 milioane de euro) şi Franţa (36,7 milioane de euro). În ceea ce priveşte importurile din ţările UE, acestea au totalizat 281,2 milioane de euro şi au provenit în special din Ungaria (importuri de cereale de 144 milioane de euro), Bulgaria (77,2 milioane de euro) şi Franţa (34,3 milioane de euro). (sursa: AGERPRES)
Related Articles
Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă privind revenirea municipiului Iaşi la scenariul galben
16 aprilie 2021 15:03
JO – Canotaj: Pîrghie și Palamariu, calificați în semifinalele probei de dublu rame
7 august 2016 08:58
Check Also
Close
-
Simona Halep s-a calificat, în premieră, în semifinale la Australian Open24 ianuarie 2018 10:00