Monica Anisie: Măștile pentru elevi vor fi cumpărate de primării

Măștile pentru elevii care vor merge la școală în septembrie vor fi achiziționate de către primării, iar acolo unde nu se poate respecta distanța de 1 metru între băncile elevilor vor exista separatoare de plastic, a spus ministrul Educației, Monica Anisie la emisiunea „Tema zilei” de la TVR 1. Ministrul a spus că școlile organizează în această perioadă clasele după normele propuse de Ministerul Sănătății. Vorbim despre distanțarea aceasta de 1 metru și, dacă această distanțare nu este posibilă, atunci vor exista acele separatoare, în așa fel încât copiii să fie cât de cât distanțați. Și alte state au luat aceleași măsuri cum au fost prezentate de către Ministerul Sănătății”, a spus Monica Anisie. Ministrul Educației a arătat că măștile pentru elevi și profesori trebuie achiziționate de autoritățile publice locale. „Fiecare autoritate publică locală trebuie să achiziționeze măști pentru buna desfășurarea a activităților în cadrul unităților de învățământ. Guvernul României.. în ședința de aseară am dat o ordonanță de urgență prin care putem achiziționa prin proiecte europene atât echipamente medicale, cât și echipamente pentru buna desfășurarea învățământului online. În felul acesta sunt 175 de milioane de euro pe care îi putem folosi pe de o parte pentru a achiziționa tablete, laptopuri și așa mai departe, dar și echipamente de protecție. Și dezinfectanți .. în așa fel încât să începem anul școlar cu bine. Pot aplica pentru acest program autoritățile publice locale, dar și unitățile de învățământ”, a precizat Monica Anisie. Reamintim că Ministerul Sănătății a publicat în dezbatere publică ordinul cu normele sanitare pe care ar trebui să le respecte școlile pentru începutul anului școlar. (sursa: www.stiriedu.ro)