Breaking News

Romaşcanu: Cel mai probabil, marţi vom anunţa data moţiunii de cenzură

Purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu a declarat că, în prezent, sunt negocieri cu toate grupurile parlamentare pentru moţiunea de cenzură, iar marţi cel mai probabil va fi anunţată data votului pentru moţiune. El a adăugat că PSD îşi doresc ca votul să aibă loc cât mai repede cu putinţă „Legat de moţiune, există la acest moment negocieri cu toate grupurile şi marţi cel mai probabil vom anunţa data moţiunii. Ne dorim ca votul să aibă loc cât mai repede cu putinţă. Va exista un CEx cu noua denumire dată de Congres, marţi sau miercuri, care va decide acţiunea politică a PSD, respectiv data votului. Se poate face vot până la sfârşitul săptămânii. E după trei zile după citire. 3 zile după citire e săptămâna viitoare. Juriştii partidului vor analiza contestaţia la CCR. Procedura parlamentară merge indiferent de contestaţia la Curte”, a afirmat Lucian Romaşcanu după CEx al PSD de vineri. El a adăugat că este ruşinos modul în care PNL înţelege rolul Parlamentului şi al instituţiilor statului, referindu-se la contestaţia făcută la CCR de către Guvern.  „O să vă citesc doar două rânduri din scrisoarea de înaintare, din motivarea PNL la contestaţia la CCR a depunerii moţiunii. Este punctul 4, încălcarea principiului stabilităţii activităţii Guvernului. În viuziunea PNL, Parlamentul nu poate adopta moţiuni de cenzură pentru că interferează cu stabilitatea Guvernului. Asta e o noutate şi ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns modul în care înţelege PNL parlamentul suveran. Modul cum vede PNL a se agăţa de putere e ruşinoş”, a completat Romaşcanu.  Acesta a făcut referire şi la afirmaţiile senatorul Pro România Adrian Ţuţuianu care a spus că moţiunea de cenzură depusă în această perioadă de PSD are probleme de constituţionalitate. „Domnul Ţuţuianu a devenit brusc analitic şi a făcut nişte declaraţii care voin în conflict cu cele ale domnului Victor Ponta. Sperăm să voteze Pro România această moţiune, aşa cum au anunţat în nenumărate rânduri”, a conchis Romaşcanu.  Curtea Constituţională a stabilit ca până la 1 septembrie părţile implicate în conflictul juridic între Guvern şi Parlament, sesizat de Executiv din cauza depunerii moţiunii de cenzură în vacanţa parlamentară, să trimită punctele de vedere. Termenul şedinţei în care vor fi susţinute opiniile la CCR va fi decis la o dată ulterioară, arată anunţul instituţiei. Guvernul a depus vineri, la Curtea Constituţională, sesizarea referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Guvern-Parlament în legătură cu moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi prezentată deja în Parlament în urmă cu o zi. Şeful Cancelariei premierului Ionel Dancă a cerut PSD să aştepte decizia Curţii înainte de a stabili data votului la moţiune. Guvernul reclamă, în sesizare, depunerea moţiunii de cenzură în perioada dintre sesiunile ordinare ale Parlamentului, cât şi convocarea unei sesiuni extraordinare având ca obiect numai prezentarea moţiunii de cenzură, precum şi încălcarea Constituţiei prin fragmentarea procedurii moţiunii de cenzură în mai multe sesiuni parlamentare. Senatorul Pro România Adrian Ţuţuianu a afirmat la RFI că moţiunea de cenzură a PSD are probleme de constituţionalitate, în opinia sa, deoarece ea nu poate fi promovată decât într-o sesiune ordinară a Legislativului. Acesta a adăugat că Pro România va vota moţiunea, însă acuză un blat între PSD şi PNL. (sursa. www.news.ro)