Breaking News

Marcel Ciolacu a fost ales preşedinte al PSD. Noul lider social democrat a obţinut o victorie zdrobitoare la Congres

Marcel Ciolacu a fost ales preşedinte al PSD cu 1.310 voturi. Eugen Teodorovici a avut 91 de voturi, potrivit anunţului făcut de Decebal Făgădău. Ciolacu a declarat după alegerea în funcţie că este onorat dar îl şi responsabilizează această poziţie. El a mai spus că atunci când se uită în oglindă vede exact cât de înalt şi cât de mare este, fiind o replică la criticile pe care i le-a adus liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu.  „Aş dori să vă mulţumesc pentru votul de astăzi, sunt onorat, dar sunt foarte obligat. Dragi camarazi, votul de astăzi nu este dat lui Marcel Ciolacu, votul de astăzi este dat unei echipe a PSD. Marcel Ciolacu vă asigură de două lucruri, ca să fiu foarte bine înţeles şi auzit de la Bucureşti până la Vaslui. Marcel Ciolacu când se trezeşte dimineaţa se în oglindă şi vede foarte bine şi cât este de înalt şi cât este de mare. Am dus aproape 9 luni de zile, împreună cu Paul Stănescu tot echilibrul în acest partid. Nu m-am grăbit nici eu, nici Paul Stănescu să facem alegeri hazardate sau să încropim echipe pe genunchi, doar de dragul de a fi aleşi. Am avut ăbdarea necesară, timpul de a vorbi cu fiecare coleg în parte şi de a găsi cele mai bune soluţii pentru PSD, într-un timp foarte scurt până la două examene atât de importante nu numai pentru PSD, ci şi pentru România. Mă simt împlinit în visul meu şi al domnului Stănescu că am reuşit astăzi să facem cea mai  performantă echipă în acest moment în PSD”, a declarat Ciolacu. „Cu adevărat cu toţii suntem trecători, cu toţii suntem de înlocuit. Nu este nicio problemă, este în firea lucrurilor. S-ar putea pe viitor mulţi oameni din această echipă să fim competitor în interiorul PSD. Nu e un lucru rău. E dimpotrivă un lucru normal. Vreau să avem cu totul şi cu totul altă abordare în interiorul partidului, dar mai ales în afara partidului faţă de români. Să fim mai responsabili, să credem în noi, să ne sprijinim unii pe alţii şi să nu mai semănăm neîncredere între noi colegii. Eu o să mă ţin de absolut toate promisiunile. De fapt, pe lângă multele defecte pe care le am, am poate o calitate – aceea de a mă ţine de cuvânt întotdeauna”, a conchis Ciolacu. Din numărul total de 1.509 delegaţi aleşi, a fost înregistrată prezenta 1.460 delegaţi. Comisia a procedat la numărarea voturilor exprimate. Total buletine de vot 1.509. Au fost exprimate 1.450 de voturi. 49 de voturi au fost nule. Pentru Eugen Orlando Teodorovici au fost 91, iar pentru moţiunea „Reconstrucţia PSD 1.310. Se declară câştigătoare moţiunea „Reconstrucţia PSD””, a anunţat Decebal Făgădău. Pe Moţiunea cu care a candidat Marcel Ciolacu se află Gabriela Firea şi Sorin Grindeanu pentru funcţiile de prim-vicepreşedinţi, Paul Stănescu ca secretar general, Vasile Dâncu ca preşedinte al Consiliului Naţional, iar pentru cele patru funcţii de vicepreşedinţi figurează pe listă Mihai Tudose, Lia Olguţa Vasilescu, Doina Federovici şi Gabriel Zetea. (sursa. www.news.ro)